Gigi Becali a ajuns în această seară la Biserica Sfântul Gheorghe din Capitală, unde a fost depus trupul neînsuflețit al lui Corneliu Vadim Tudor. Becali a declarat că a fost luat prin surprindere de decesul politicianului, pentru că acesta era un om tânăr. „65 de ani, era foarte tânăr. Eu spuneam de tata că a murit la 70 de ani și era tânăr. Nu te așteptai. Problema e că s-a dus el tânăr, că fetele sunt mari, nu sunt copii”, a declarat Becali jurnaliştilor.
Gigi Becali: „El nu ţinea duşmănie şi nu era răzbunător“
De asemenea, Gigi Becalia vorbit și despre cea mai frumoasă amintire pe care o are cu Vadim Tudor. „Cea mai frumoasă amintire e faptul că am ieșit atunci din pușcărie când am semnat pe liste la PRM ca europarlamentar. Dacă nu mă făceam europarlamentar cu ajutorul lui, mă țineau vreo șase -șapte ani. Mie îmi convenea că el îmi spunea tot timpul ”puști”. El nu ținea dușmănie și nu era răzbunător. Avea pe moment mânie, se enerva. De-aia vreau să mă retrag din viața publică și din fotbal. Oamenii pătimași, care pun suflet în tot ce fac, se consumă. Și vreau să trăiesc pentru fetele mele și pentru nepoții mei. Toate cele rele le-am șters cu buretele şi cele bune le ţin minte. Am venit să-l petrec pe ultimul drum aşa cum este crestineşte”, a mai spus Gigi Becali.
Latifundiarul susţine că va ajuta familia cu orice e nevoie
Totodată, acesta a precizat, prin intermediul presei, că în cazul în care familia politicianului va avea nevoie de ajutor va fi gata să rezolve orice problemă. „Dacă au nevoie de ajutor eu sunt cel care sar, oricând, să rezolv orice problemă pe care o au. Eu, dacă, Doamne fereşte, e nevoie, orice problemă rezolv“, a mai spus Becali.