Invitat la matinalul SMART FM, avocatul Gheorghe Piperea a explicat necesitatea adoptării legii dării în plată și cea a falimentului personal, dezvăluind care este următoarea cauză colectivă în care va fi implicat.
"Urmează să organizez un proces colectiv, probabil că voi cere daune de peste 100 de milioane de euro, împotriva acelor distribuitori de medicamente anticancer, care administrează medicamente contrafăcute sau expirate copiilor bolnavi de cancer.
În momentul de față am un contract de semnat cu un număr de cinci familii, dar sunt peste o sută în această situație.
Cele 100 de milioane de euro care nu se vor duce în buzunarele acestor părinți, ci se va crea o fundație care să ajute copii bolnavi de cancer, și care va crea inclusiv un centru de tratament, unde părinții vor putea fi internați alături de copiii lor ", a declarat Gheorghe Piperea.
Bolnavii de cancer tratați cu... apă de ploaie
În urmă cu un an, mai mulți bolnavi de cancer au reclamat la Poliţie că au cumpărat citostatice contrafăcute de la un lanţ de farmacii, despre care ştiau că au produse mai ieftine.
În urma investigațiilor, anchetatorii au descoperit că o grupare suspectată de evaziune aducea din Turcia, Cipru şi Grecia flacoane de Sutent, Velcade, Pegasys şi Hereceptin - toate medicamente contra cancerului - care nu conţineau substanţa activă decât în cantităţi foarte mici. Apoi medicamantele erau vândute în ţări din UE mai ieftin cu o treime faţă de preţul pieţei, pentru ca marfa să fie astfel mai atractivă pentru clienţii străini. Astfel, medicamentele contrafăcute au ajuns din România în ţări precum Germania, Danemarca sau Marea Britanie.
Potrivit unor surse apropiate anchetei, medicamentele care au ajuns la bolnavii de cancer nu erau periculoase pentru organism, dar nici nu conţineau substanţa activă care ar fi trebuit să-i ajute.
"În urma cercetărilor s-a stabilit faptul că, în perioada anilor 2013-2014, reprezentanţii societăţilor comerciale implicate ar fi creat circuite fictive pentru introducerea în lanţul legal a unor medicamente cu valoare mare de piaţă utilizate în tratamentele unor boli grave, precum cancer, hepatită, diabet, procurate la negru de pe piaţa internă sau comunitară. De asemenea, s-a mai stabilit că, prin intermediul societăţilor implicate ar fi fost fost transferate sume importante de bani (aproximativ 5 milioane de euro) către persoanele vizate din circuitul infracţional, iar banii astfel obţinuţi fiind reintroduşi în circuitul ilicit prin transferuri bancare şi contracte de împrumut fictive", comunica la vremea respectivă Poliţia Română.
______________________________________
Ascultați înregistrarea emisiunii Marius Tucă Show de la SMART FM, al cărei invitat a fost avocatul Gheorghe Piperea.
14 ianuarie 2016, invitat Gheorghe Piperea, emisiune realizată alături de Marius Manole