Antal Árpád, primarul UDMR din Sfântu Gheorghe, a postat marți seară pe Facebook o fotografie în care ambasadorul american la Bucureşti apare ținând în mână steagul secuiesc.
În imagine mai apar ținând steagul secuiesc în mâini președintele Consiliului Judetean Harghita, Borboly Csaba și primarul municipiului Miercurea Ciuc, Raduly Robert Kalman.
Potrivit mesajului care însoțește fotografia, comunitatea maghiară se simte prigonită de o majoritate care nu o lasă să își folosească simbolurile.
Fotografia a stârnit comentarii aprinse pe rețelele de socializare, dar ea nu apare în albumul publicat pe pagina de Facebook a Ambasadei SUA la București.
Noul scandal care implică Ambasada SUA de la București vine la scurt timp după declarațiile controversate ale ambasadorului SUA la Chișinău, James D. Pettit, care declara că Republica Moldova nu este România.
Hans Klemm a declarat la o conferință de presă că în ultimele două zile a avut întâlniri cu oficialitățile din județele Covasna și Harghita și a obținut informații legate de viața economică și socială a zonei.
Diplomatul american s-a declarat impresionat de primirea pe care i-au făcut-o gazdele din ambele județe și a menționat că atât el, cât și soția sa, care îl însoțește în această vizită, sunt foarte plăcut surprinși de frumusețea naturii și peisajele fermecătoare din această parte a României.
"Este prima mea vizită, în calitate de ambasador al SUA în România, în judeţul Harghita. Am sperat să ajung mai devreme, dar mă bucur, împreună cu soţia mea, să fim astăzi aici. Eu sunt, până la urmă, ambasador în toată România, nu doar la Bucureşti şi de aceea este foarte important pentru mine să vizitez regiuni din România, în special unde trăiesc minorităţi etnice, cum ar fi Harghita şi Covasna, unde voi petrece un timp aici", a declarat ambasadorul Hans Klemm, după întâlnirea pe care a avut-o cu preşedintele Consiliului Judeţean Harghita, Borboly Csaba şi cu primarul municipiului Miercurea Ciuc, Raduly Robert Kalman.
Hans Klemm a declarat că, în urma întâlnirilor pe care le-a avut cu oficialitățile locale, conducerea Consiliului Județean și Primăriei Sfântu Gheorghe, pe de o parte, și conducerea Prefecturii Covasna, pe de altă parte, este "confuz" în ce privește problemele minorității maghiare, deoarece pozițiile au fost diametral opuse, iar în concluzie a spus că trebuie să mai studieze situația.
Pe contul Ambasadei SUA la București au fost publicate mai multe fotografii din cadrul vizitei ambasadorului Hans Klemm în Covasna și Harghita.