Prim-ministrul landului Hessa, Volker Bouffier, a sosit de miercuri în România și se va întâlni joi cu președintele Klaus Iohannis și cu premierul Dacian Cioloș, pentru a discuta două teme pe ordinea de zi a societății germane.
Problema refugiaților și emigrarea forței de muncă din România în Germania reprezintă capul de afiș al întâlnirii bilaterale.
Conform Cancelariei Landului Hessa, premierul este acompaniat de președintele Parlamentului regional, Norbert Kartmann și de liderul regional al Asociației sașilor Transilvăneni din Germania, Ingewelde Juchum.
“Vizita în România se va încheia la data de 4 iunie și are menirea de a întări relațiile dintre Hessa și România”, adaugă sursa citată.
Vineri, delegația germană va ajunge în Sibiu, unde va participa la un eveniment organizat de Clubul Economic German din Transilvania.