Generalul Niculae Spiroiu, fost ministru al Apărării, a suferit un atac de cord în timpul ceremoniei de acordare a diplomelor absolvenților Colegiului Naționale de Apărare. Surse medicale au precizat pentru agerpres.ro că el este echilibrat hemodinamic. În momentul în care i s-a făcut rău, Niculae Spiroiu, în vârstă de 79 de ani, se afla într-un loc public. Niculae Spiroiu a fost ministru al Apărării Naţionale în perioada 1991-1994.
Fostul ministru al Apărării, generalul Niculae Spiroiu, a suferit un atac de cord, marţi, în timpul ceremoniei de acordare a diplomelor absolvenților Colegiului Naționale de Apărare. Fostul ministru a fost transportat de urgență la spital pentru a primi îngrijiri medicale.
Prezent la ceremonie, avocatul Daniel Fenechiu a povestit pentru B1 TV ce s-a întâmplat cu generalul Niculae Spiroiu. „Era la început ceremonia de înmânare a diplomelor absolvenților. Domnul general, care fusese și lector la cursuri, saluta persoanele prezente și, la un moment dat, s-a prăbușit pe masă. Oamenii au sărit, l-au luat, l-au întins pe podea, au alertat SMURD-ul, a venit SMURD-ul care i-a acordat primul ajutor și a fost transportat la spital. Ceremonia a fost suspendată", a declarat Daniel Fenechiu.
