Gabi Balint, despre Gyuri Pascu:"Azi te plângem în română, că nu ştim sus în cer ce limbă se vorbeşte" (VIDEO)

26 Sep 2016 | scris de Marina Constantinoiu
Gabi Balint, despre Gyuri Pascu:


Artistul complet, omul scenei, filmului, muzicii şi cărţii, Ioan Gyuri Pascu, a murit, mult prea devreme, luni dimineaţă, în urma unui stop cardiorespirator ireversibil. Avea doar 55 de ani.
Aflăm de la Gabi Balint că Gyuri era un excelent vorbitor de limbă spaniolă, că trupa Divertis venea să le ridice moralul fotbaliştilor înainte de meciurile importante, că ştia pe de rost comentariul lui Cristian Ţopescu la golul lui Balint în meciul cu Argentina. Că Gyuri era unic. Deşi o ştiam cu toţii, Gabi Balint ne-o spune şi el, din nou, subliniindu-ne golul pe care o să îl simţim de azi înainte, de când Gyuri a decis să plece. „Ne făceai să simţim că o să fie bine, indiferent de rezultat. Până azi. Azi nu mai e nimic bine”, scrie Gabi Balint, la moartea lui Gyuri Pascu.
Te-am cunoscut înainte de 90, când veneai cu colegii de la Divertis să ne ridicaţi moralul înainte de meciurile importante. Ajunsese un reflex, ştiam că avem un meci greu, că veneaţi pe la noi, nu pentru numele adversarului cu care jucam. Şi ne făceaţi să simţim c-o să fie bine, indiferent de rezultat. Până azi. Azi nu mai e nimic bine.
După ce m-am întors din Spania, de câte ori ne vedeam, vorbeai doar în spaniolă cu mine. Vorbeai perfect, era o plăcere să te ascult. Bine, era o plăcere să te ascult în orice limbă. Păreai un super-erou, tu ai fi putut să ne laşi pe toţi cu gura căscată în chineză, rusă şi latină. Până azi. Azi te plângem în română, că nu ştim sus, în cer, ce limbă se vorbeşte, dar sigur îi înveţi tu.
Ultima oară te-am văzut la concert pe 7 mai, la Proconsul. Am râs mult împreună. Când m-ai văzut, m-ai întâmpinat cu comentarul lui Ţopescu, la golul meu cu Argentina. Îl ştiai pe de rost. Îl văzuseşi de zeci de ori.
Apoi am urcat amândoi pe scenă. Eu eram leşinat de emoţii, dar ştiam că o să fie bine. Cum să nu fie bine, tocmai îl văzusem pe Gyuri, ca pe vremuri, ca înainte pe Ghencea, de parcă urma un meci important. Dacă ştiam că despre meciul ăsta cu viaţa e vorba, nu te mai lăsam să te dai jos de pe scenă. Să ne cânţi şi să ne încânţi la nesfârşit! 
Dumnezeu să te aibă în pază, prietene!”, acestea sunt cuvintele care nu au nevoie de nicio completare, aşternute de Gabi Balint în pagina sa de Facebook.

 

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră