”Unul dintre cei mai importanţi oameni de sport din istorie, atlet, campion naţional, antrenor de exceptie, un extraordinar organizator si administrator, Nicolae Mărăşescu, a încetat din viaţă, astăzi, la vârsta de 79 de ani, după o îndelungată suferinţă, lăsând o amintire de neuitat în sufletul celor care l-au cunoscut”, se arată în documentul citat.
Conform gsp.ro, starea de sănătate a lui Mărăşescu s-a înrăutăţit după ce acesta a suferit o operaţie la genunchi, în mai 2015. ”A început să facă infecţii repetate din cauza a două bacterii intraspitaliceşti, klebsiella şi piocianic, sursa infecţiei fiind proteza de la genunchi”, spuneau surse medicale pentru tolo.ro.
Gsp.ro mai scrie că "după intervenţie, fostul antrenor a stat în comă două săptămâni şi nu şi-a mai revenit, iar în mai 2016, la un an de la operaţie, a ajuns in stare critică, în septicemie, la Institutul de Boli Infecţioase <Matei Balş>, unde a fost stabilizat".
Licenţiat al Institutului de Cultură Fizică din Bucureşti (1966), în calitate de antrenor, la CSM Craiova (1978-1989) şi la loturile naţionale, i-a pregătit pe Natalia Andrei, Fiţa Lovin, Maria Radu, Doina Melinte, Cristeana Cojocaru, Ella Kovacs, Niculina Lazarciuc, Ana Pădureanu, Mihaela Racieru, Margareta Ghile, Margareta Keszeg, Sorin Matei, Petru Drăgoescu, Dan Betini.
Pentru rezultatele deosebite obţinute de aceştia la competiţiile atletice majore a fost distins, în anul 1982, cu titlul de antrenor emerit. A fost antrenorul român cu cele mai multe medalii câştigate de sportivii pregătiţi de el la principalele competiţii atletice internaţionale la nivelul seniorilor (peste 26 de medalii, dintre care două la Jocurile Olimpice, şapte la Campionatele Mondiale şi 17 la Campionatele Europene).
A fost antrenor federal la FR Atletism (1967-1978), vicepreşedinte al dorului (2001-2003), secretar general (1990-1993, 1997-2000, 2003-2005), membru al Biroului Federal – Consiliului Federal (1968-1977, 1990-2005, 2007-2011).
În perioada 1993-1996, 2000-2003, a îndeplinit funcţia de secretar de stat - şef al Departamentului Sport la MTS, dar a fost şi membru de onoare al COSR (2010), membru al COR – COSR (1990-2010), membru în diferite organisme internaţionale - Asociaţia Internaţională a statisticienilor de atletism, ATFS (din 1966), Asociaţia Mondială a antrenorilor de atletism, Comisia de cros a Asociaţiei Europene de atletism, Academia Americano-Română de Educaţie Fizică.
A publicat 23 de cărţi şi anuare sportive.
”În urma lui rămân nu doar rezultatele excepţionale din atletismul celor patru decenii în care a fost implicat direct, ci şi cateva veritabile monumente, care, după el, nu au mai continuat: anuarele statistice, indispensabile într-un sport precum cel al metrului şi secundei, cum este atletismul, precum şi impresionanta lucrare în patru volume - Enciclopedia educaţiei fizice şi sportului din România - si, de asemenea, alături de Alexandru Boriga şi Cristina Vladu - Istoria atletismului românesc - , apărută în 2012, anul Centenarului FRA, dar şi al IAAF”, se mai arată în comunicatul FR Atletism.
Nicolae Mărăşescu a fost şi senator în Parlamentul României (2008-2009), dar şi decorat cu Ordinul Meritul sportiv cl. a-II-a, (1982), Ordinul Naţional Serviciul Credincios în grad de ofiţer (2000), Ordinul Meritul Sportiv clasa I (2004).