Ministrul Justiției, Florin Iordache, a explicat astăzi ordonanța de urgență privind modificarea Codurilor penale și scandalul iscat în jurul ei, susținând că de aceste modificări nu vor beneficia oamenii politici. ”Modificările nu vizează oameni politici”, a spus șeful de la Justiție, precizând că s-a consultat inclusiv cu societatea civilă.
”Nu vizează nici criminali, nici violatori, nici cei care au făcut fapte grave, nici persoane sau oameni politici”, a subliniat Iordache. ”Parlamentul face legea, judecătorii o aplică. Am ținut cont de toate observațiile primite, prejudiciile vor fi recuperate”, a mai spus Iordache, adăugând că punctul de vedere al CSM este consultativ. În noaptea de marţi spre miercuri, circa 10.000 de oameni au protestat, imediat după anunţul Executivului, în faţa Palatului Victoria.
Ministrul Justiţiei, Florin Iordache, a anunţat că Guvernul a adoptat în şedinţa de marţi seara un proiect de lege privind graţierea şi unul privind modificarea legii 254/2013 privind executarea pedepselor, dar şi o ordonanţă de urgenţă privind modificarea Codurilor penale.