Ieri am aflat cu stupoare și dezgust că vameșii de la Moravița iau șpagă. Vestea a picat ca un trăznet, nu se aștepta nimeni.
80 de suspecți sunt acuzați de constituirea unui grup infracțional organizat, contrabandă, complicitate la contrabandă, luare sau dare de mită. Liderul rețelei, spun procurorii DIICOT, era chiar șeful Punctului de Trecere a Frontierei care coordona împreună cu șefii de tură activitatea infracțională.
„Din cercetările efectuate în mai multe dosare penale, vizând săvârșirea unor infracțiuni de contrabandă de către membrii diferitelor grupuri infracționale, s-a desprins concluzia că poliţiştii de frontieră din PTF Stamora-Moraviţa, sub coordonarea şefului de punct – Furcea Gabriel Ionuţ – şi a şefilor de ture, s-au constituit şi acţionau în mod coordonat, în cadrul unui grup infracţional organizat, în scopul comiterii unor infracţiuni de corupţie, pentru a obţine diferite beneficii materiale, care erau împărţite între membrii grupării infracţionale, prin neîndeplinirea îndatoririlor de serviciu privitoare la supravegherea şi controlul trecerii frontierei de stat, respectiv prevenirea şi combaterea faptelor specifice criminalităţii transfrontaliere, în special a infracțiunilor de contrabandă, precum şi a contravenţiilor săvârşite în zona lor de competenţă”, spun cei de la DIICOT.
Membri rețelei nu se ocupau numai cu contrabanda, spun anchetatorii. Cereau șpăgi pentru tot ceea ce puteau, chiar și… din tradiție.
Până la ora publicării acestui articol 18 persoane au fost retinute din totalul de 60 ridicate de procurori de la Punctul de Trecere a Frontierei de la Moravita. Audierile nu s-au incheiat, acestea continua si este de asteptat ca si altii sa fie retinuti pentru 24 de ore. Cei retinuti au fost scosi incatusati de la audieri si au fost dusi in arestul IPJ Arad. A fost retinut pentru 24 de ore si seful de tura de la Moravita, Adrian Deac Sturza.