Premierul slovac Robert Fico se întreabă pe Facebook de ce Comisia Europeană nu a emis o declarație în cazul alegerilor prezidențiale anulate din România și, mai recent, al faptului că lui Călin Georgescu, care a câștigat primul tur al alegerilor, i s-a interzis să mai candideze la alegerile din mai, relatează publicația daneză Mr.East.
„În România, după ce Călin Georgescu, un candidat pretins de extremă dreapta și pro-rus, a câștigat în mod șocant primul tur al alegerilor prezidențiale, Curtea Constituțională a decis anularea alegerilor. Candidatul a fost acuzat de diverse infracțiuni, iar comisia electorală i-a interzis să mai candideze. Georgescu a făcut apel la Curtea Constituțională, dar cu puține șanse de reușită. Nu știu unde este adevărul. Dar știu că dacă UE vrea să salveze aparențele, ar trebui să ia atitudine față de ceea ce se întâmplă. Când am vrut să adoptăm o modificare a codului penal în țara noastră, UE a fost foarte activă”, scrie Fico.
„În România, există suspiciunea că este un caz similar cu al nostru și toată lumea tace. Doar pentru că un candidat la președinție are o altă opinie decât cea ”obligatorie”, ar trebui să fie înlăturat? Aceasta este mai mult decât o problemă națională. Este vorba despre democrație și despre fața UE. UE trebuie să ia atitudine cu privire la alegerile prezidențiale din România. Și să-și asume responsabilitatea pentru aceasta. Dacă Georgescu a fost nedreptățit doar pentru că are o opinie diferită, ar trebui să beneficieze de protecție europeană. Dacă UE este convinsă că autoritățile române acționează corect, trebuie să sprijine decizia. Singurul lucru pe care UE nu ar trebui să-l facă este să tacă. În caz contrar, va crea un precedent periculos în care va fi posibilă eliminarea unui candidat de succes într-o competiție democratică liberă doar pentru că nu este de acord cu opiniile sale diferite” mai scrie premierul slovac.
Sursa Bogdan Tiberiu Iacob