Cazul familiei Bodnariu, din Norvegia, ai cărei cinci copii minori au fost ipreluaţi de către autorităţile de protecţie a copilului din Norvegia, este în atenţia presei, dar şi a autorităţilor române de ceva vreme.
Ministerul român de Externe a informat că misiunea diplomatică română la Oslo s-a aflat în contact permanent cu familia în cauză pentru acordarea de sprijin şi asistenţă consulară şi că a întreprins demersuri relevante pe lângă oficiali din Ministerul norvegian al Afacerilor Externe şi din Parlamentul Norvegiei.
În România, Ministerul Afacerilor Externe a informat Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie despre acest caz şi a organizat consultări interinstituţionale pentru evaluarea posibilităţilor de sprijin şi intervenţie la nivel bilateral.
Însuşi premierul Dacian Cioloş s-a pronunţat în legătură cu cauza, într-un interviu acordat Antenei3, afirmând că situaţia este "sensibilă", iar România nu poate insista, pentru a nu lăsa impresia unor presiuni, având în vedere că trebuie respectată legislaţia norvegiană.
Site-ul newsnetcrestin.blogspot.ro publică un comunicat semnat de Daniel Bodnariu, în care acesta prezintă situaţia din punctul de vedere al familiei. Comunicatul a fost postat în a doua zi de Crăciun şi îl redăm fără intervenţie pe text. Versiunea integrală poate fi citită aici.
„In urma unor articole aparute in presa internationala cu privire la cazul familiei Marius si Ruth Bodnariu in care anumite evenimente, informatii sunt gresit intelese sau nedocumentate temeinic, dorim sa aducem o serie de clarificari pentru ca viitoarele articole, emisiuni sa aiba ca punct de pornire informatii concrete si asumate.
• Scopul protestelor din Romania, Europa, USA
1. Impotriva abuzurilor Barnevernet
Marius si Ruth Bodnariu (“Parinti”) sunt o familie mixta romano-norvegiana ce locuieste in Norvegia de 10 ani. Familia are 5 copii: Eliana (9 ani), Naomi (7 ani), Matei (5 ani), Ioan (2 ani) si Ezekiel (4 luni) (“Copii”) – copiii familiei sunt in acelasi timp si cetateni romani. Marius este lincentiat in Ingineria Sistemelor si Informatica Aplicata la Universitatea Politehnica Bucuresti, angajat al primariei Redal, Naustdal, iar Ruth este asistenta medicala de specialitate pediatrica la spitalul din orasul Forde.
In data de 16 Noiembrie 2015, statul norvegian, prin institutia de protectie a copilului, Barnevernet, le-a confiscat copiii si i-a dat in plasament in trei familii diferite, fara o ancheta sociala prealabila si fara o ancheta psihosociala si emotionala a copiilor. Procedura de confiscare a copiilor familiei a fost declansata in urma unui denunt telefonic a directoarei (“Directoare”) scolii din orasul Vevring, unde fetitele Eliana si Naomi sunt eleve. In denunt, directoarea scolii isi exprima ingrijoararea privind educatia religioasa pe care fetitele o primesc acasa, faptul ca ar putea fi disciplinate, mentionand ca parintii si bunica sunt crestini radicali si ca acest fapt ar crea un handicap copiilor. In acelasi denunt, directoarea scolii mentioneaza inteligenta si creativitatea celor doua fetite, evidentiind faptul ca nu considera ca ele sunt abuzate fizic sau psihic, solicitand doar indrumarea protectiei copilului. Directoarea scolii, cu ceva timp in urma, a fost foarte categorica in a interzice uneia dintre fete sa mai cante, dupa ce fetita a cantat un cantecel crestin colegilor.
In urma acestui denunt, Barnevernet face sesizare pentru deschiderea unui caz de violenta in familie si fara a notifica familia in prealabil, in data de 16 Noiembrie, Barnevernet Naustdal, a mers la scoala si le-a luat in custodie pe cele doua fete, dupa care impreuna cu politia a mers acasa la familia Marius si Ruth Bodnariu, de unde a luat in custodie si pe cei doi baieti, Matei si Ioan. Mama a fost arestata si dusa la sediul politiei locale, aceasi procedura de arestare aplicandu-se si tatalui, care era la serviciu. Dupa cateva ore de interogatoriu, fara ca Marius sa fie asistat de un avocat si fara prezenta unui translator, Marius si Ruth Bodnariu au fost eliberati impreuna cu bebelusul de 3 luni, nefiind considerati periculosi si li s-a comunicat faptul ca in urmatoarea zi li se va explica despre ce este vorba.
In mod ilegal, autoritatile au procedat la arestarea celor doi fara a le prezenta invinuirile, impreuna cu dovezile care au condus la aces gest extrem, acela de arestare a unei persoane. Pentru determinarea parintilor de a sta linistiti si a nu apela la serviciile unui avocat, cei doi au fost asigurati ca situatia se va rezolva in mod pozitiv.
In 17 Noiembrie, contrar declaratiilor optimiste din ziua precedenta, Barnevernet ia in custodie, insotiti de politie, si pe bebelusul Ezekiel. In urma deciziei unei comisii locale de audiere, parintii sunt acuzati de abuz fizic asupra copiilor, fara a exista dovezi in acest sens, fapt ce conduce la investigatii medicale complexe asupra copiilor, ulterior raportul medical mentionand faptul ca nu exista semne de abuz fizic sau psihic in ce-i priveste pe copii. Totusi, doar in baza declaratiilor, pe care Barnevernet pretinde ca au fost date de copii (chiar si aceste declaratii unele dintre ele se contrazic), comisia stabileste ca (1) bebelusul poate fi vazut doar de doua ori pe saptamana, cate doua ore de mama si tata, (2) ca cei doi baieti pot fi vazuti doar de mama o data pe saptamana, (3) iar ca cele doua fete mari nu pot fi vazute deloc de catre parinti si nu au mai fost vazute din data de 16 noiembrie. Nu se cunoaste daca declaratiile copiilor au fost luate in prezenta unui psiholog si nici modul in care au fost luate acele declaratii, in prima faza nefiind prezent si un reprezentant/avocat al parintilor pentru confirmarea respectarii procedurii de audiere a minorilor, procedura care trebuie sa se efectueze fara a se crea vreun traumatism psihoemotional minorilor.
Pana la acea data, Marius si Ruth Bodnariu nu au primit niciun avertisment din partea autoritatilor in care sa fie atentionati de deficiente in cresterea si educarea propriilor copii. Nu s-a efectuat nicio ancheta sociala si nicio evaluare a impactului despartirii copiilor de parinti, precum si impactul despartirii fratilor, prin aceasta incalcandu-se interesul superior al copilului.
La acest moment, copiii sunt tinuti nejustificat in trei familii surogat, in doua orase diferite la distante de 3,5 ore de casa parinteasca. Copiii spun ca le este dor sa-si vada parintii si sa se intoarca acasa, dar Barnevernet neaga acet lucru. Paradoxal, in data de 15 Decembrie 2015, in urma unei intalniri cu Barnevernet, parintilor li s-a comunicat ca autoritarea de protectie a copilului vrea sa ii cunoasca mai bine si sa-i evalueaze abia in luna Februarie 2016, dar ca in acelasi timp demareaza procedura de adoptie pentru toti cei 5 copii ai familiei.
Pana la aceasta ora nu sunt clare si explicabile cateva aspecte privind toata procedura de confiscare a celor 5 copii si dorim sa atragem atentia asupra lor:
- incalcarea Conventiei cu privire la Drepturile Copilului, adoptata de Adunarea Generala a Organizatiei Natiunilor Unite la 20.11.1989, in special art.5, 8, 9, 14, 18, art.20 alin,3, si art. 30
- forta extrema si abuziva a Barnevernet
- lipsa unei anchete sociale prealabile
- lipsa unei evaluari a impactului separarii copiilor de parinti si a separarii fratilor prin plasarea in trei familii diferite
- lipsa de transparenta
- interogatoriu fara translator si fara avocat, incalcandu-se astfel dreptul la aparare
- constrangerea de a nu contacta ambasada
- lipsa unor evidente de abuz fizic sau psihic
- intarzierea intocmirii documentatiei in limba romana, asa cum prevede legea
- mama nu-si poate alapta bebelusul de 4 luni decat de doua ori pe saptamana
- presiuni asupra mamei (Ruth) sa declare in mod mincinos ca tatal (Marius) este abuziv cu ea si ca astfel isi va primi copiii
- amenintari la adresa lui Marius sa nu faca public cazul, riscand sa nu-si mai vada copiii niciodata, amenintari care, venind din partea unor reprezentanti ai institutiei, reprezinta o infractiune evidenta de santaj si amenintare
- plasarea copiilor in orase diferite la distanta de 3,5 ore de casa, inclusiv a bebelusului de trei luni care trebuie alaptat, desi avocatul a gasit o locatie in apropierea casei parintesti
- manipularea copiilor prin intrebari directionate, pentru a da declaratii prin care parintii sa fie incriminati
Astfel de metode si atitudini, care noua ca romani, ne aduc aminte de totalitarismul comunist, ne determina sa acuzam Barnevernet, implicit statul norvegian de complicitate, de incalcarea flagranta a drepturilor familiei si a drepturilor omului, de amenintari si intimidari asupra familiei, asupra avocatilor care se implica in aceste cazuri (unii dintre ei pierzandu-si licenta), de tentative de musamalizare si ingradirea libertatii de exprimare religioasa”.
Diverse comunicări ale familiei Bodnariu sunt făcute pe pagina de Facebook „Norway, Return the children to Bodnariu Family!” (Norvegia, dă înapoi copiii familiei Bodnariu!).
„Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu, în 22 decembrie 2015, cu privire la cazul celor cinci copii preluaţi de la părinţii lor de către autorităţile de protecţie a copilului (Barnevernet) din Regatul Norvegiei. În context, Avocatul Poporului s-a adresat, în vederea obţinerii de clarificări, Ombudsman-ului Naţional al Regatului Norvegiei şi Ombudsman-ului Copilului din acelaşi stat”, se arată într-un comunicat de presă al AP.
Potrivit sursei citate, copiii au fost preluaţi de către autorităţile norvegiene pe criterii religioase şi de corecţie aplicată minorilor, fiind avută în vedere adopţia acestora de către cetăţeni norvegieni.