Instanța a dispus admiterea cererii de extrădare formulată de autoritățile judiciare din Canada împotriva Aneimaria Nedelcu, în vederea judecării acesteia pentru răpire. De asemenea, instanţa a dispus arestarea femeii, de la data rămânerii definitive a hotărârii până la predare.
Procurorii de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București apreciază însă că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru admiterea cererii de extrădare, raportat la infracțiunea corespondentă din legislația penală română.
În aceste condiţii, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti anunţă, într-un comunicat, că va contesta decizia instanţei bucureştene, calea de atac fiind suspensivă de executare.
Săptămâna trecută, procurorul a cerut instanței să respingă cererea autorităților canadiene de extrădare a femeii. El a arătat că Ana Maria Nedelcu este cercetată pentru nerespectarea măsurilor privind încredințarea minorilor, infracțiune pedepsită în legislația română cu maxim 3 luni de închisoare. Și avocații au cerut respingerea cererii de extrădare, explicând că statul român trebuie să o ocrotească pe mamă și pe copil de un abuz.
Judecătorul Adrian Podar de la Curtea de Apel București spune însă, conform Agerpres, că instanțele din România nu au competența de a se pronunța asupra temeiniciei urmăririi penale luate în Canada, fiind obligate să admită cererea de extrădare, dacă sunt întrunite cerințele legale ale acesteia.