Butelia a explodat într-o baracă improvizată, unde se făceau mici. Trei persoane au fost rănite mai grav. Oficialii primăriei de sector nu au putut spune dacă baraca avea aviz de funcţionare.
La faţa locului au ajuns 8 ambulanţe SMURD, trei autospeciale de stingere şi una de descarcerare, conform reprezentanţilor ISU. Din primele informaţii este vorba de şapte victime care au suferit arsuri de gradul 2. După intervenţia pompierilor, incendiul a fost stins.
Trei persoane au fost aduse la Spitalul de Arsi, printre care un bărbat cu arsuri de gradul 2 şi 3 şi o femeie de peste 80 de ani.