Unul dintre autorii articolului, jurnalistul Georgi Gotev, a oferit precizări atât cotidianului România liberă, cât şi site-ului de informaţii rus Sputnik.
Dacă pentru România liberă el a declarat că a avut încredere în sursa sa şi de aceea a publicat articolul respectiv, pentru Sputnik el a plusat, precizând că înainte de a publica articolul s-a consultat cu renumitul politolog George Friedman.
Pe de altă parte, el a declarat pentru România liberă că a discutat cu autorităţile române înainte de publicarea articolului său, considerând normală reacţia de acum a Bucureştiului, în condiţiile în care este vorba de teme secrete şi sensibile. El spune că va urma şi un al doilea articol pe această temă în care va demonstra veridicitatea informaţiilor sale.
Pentru Sputnik, Gotev a precizat că înainte de a publica articolul s-a consultat cu Friedman şi că acesta l-a sfătuit să nu o facă. Pentru că nicio sursă nu va confirma acest lucru în mod deschis, ştiind că riscă o pedeapsă cu până la 30 de ani de închisoare.
„Am încredere în sursele mele, altfel nu aş fi scris articolul”, a spus autorul, care a promis să urmărească subiectul, scrie fr.sputniknews.com.
El speră că Washington Post, New York Times sau alte publicaţii vor prelua articolul lor pe această temă, mai scrie Sputnik, care precizează că Departamentul american de Stat şi Pentagonul au refuzat să comenteze informaţia, dar Ministerul român de Externe l-a dezminţit oficial.
CITIŢI ŞI CE SCRIE SITE-UL ISRAELIAN DEBKA PE ACEEAŞI TEMĂ AICI.