Ministerul Sănătăţii a declarat, oficial, epidemie de gripă în România. Decizia a fost luată după ce s-au înregistrat trei săptămâni epidemice consecutiv și 54 de decese din cauza bolii.
Anunțul a fost făcut, miercuri dimineaţă, de Sorina Pintea, ministrul Sănătății, într-o conferință de presă.
"Putem spune, în acest moment, că s-a înregistrat a treia săptămână consecutivă epidemică. Existând o succesiune de cel puţin trei săptămâni epidemice, conform uzanţelor se constată că vorbim de o evoluţie epidemică a gripei. Activitatea gripală a avut un trend crescător, a evoluat cu intensitate înaltă, cu extinderea regională în zona de sud a ţării", a spus Pintea.
"Nu putem afirma în acest moment că avem un număr mai mare de decese decât anul trecut, dar avem un număr de decese înregistrate mai devreme", a afirmat ministrul Sorina Pintea.
Până acum, 54 de oameni au murit din cauza virusului gripal, iar aproape 5000 s-au îmbolnăvit, arată ultimul bilanț, dat publicității marți seară.
Dintre cele 54 de persoane decedate, 49 sufereau şi de alte boli, alţi cinci pacienţi nefiind cunoscuţi şi cu alte afecţiuni.
Situaţia în acest moment este gravă, a declarat marţi seara ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, la Antena 3, făcând referire la răspândirea gripei.
"Este o situaţie gravă, care poate deveni extrem de gravă. Situaţia în acest moment este gravă", a spus ministrul. "Nu ne aşteptăm la o scădere a intensităţii circulaţiei virusului în luna februarie", a adăugat Pintea.
Ministrul a spus că semnele gripei sunt febra mare, dureri musculare, oboseala profundă şi a spus că nu trebuie luate antibiotice, însă nu este bine să se facă exces cu antivirale, întrucât se poate dezvolta rezistenţa la boală.
Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a reamintit miercuri că inspectoratele şcolare împreună cu direcţiile de sănătate publică pot lua decizia suspendării cursurilor, acolo unde absenteismul din cauza gripei depăşeşte 20% la clasă sau în şcoală.
Ministerul Sănătăţii solicită limitarea accesului vizitatorilor în mod real în toate unităţile sanitare, în special în secţiile cu risc, în contextul declarării epidemiei de gripă, a anunțat ministrul Sorina Pintea.
Prezent la conferința de presă, medicul Adrian Streinu Cercel, managerul Institutului de Boli Infecțioase Matei Balş din Capitală, a recomandat populației o serie de măsuri: "Problema este igiena personală - apa și săpunul sunt sfinte, nu dezinfectanții. Nu strănutăm în mână. Este bine să purtăm și masca de protecție".
Adrian Streinu Cercel a subliniat că igiena personala este cea mai importantă, spălatul pe mâini cu apă și săpun și purtarea măștilor fiind esențială: "Unitățile sanitare știu ce au de făcut. Problema este igiena personală - apa și săpunul sunt sfinte, nu dezinfectanții. Nu strănutăm în mână. Este bine să purtăm și masca de protecție. Nu se poartă sub nas, pentru că prin nas veți contamina ce e în jur. Nu uitați că trebuie să ne spălam în nas, atunci când ne spălăm pe față. Ceea ce învățam la grădiniță trebuie să punem acum în practică."
Adrian Streinu Cercel a lansat, de asemenea, un apel ca oamenii să nu meargă cu copiii la mall și în zone aglomerate: "Dacă tot vine vacanța și îi scoateți din colectivitate, nu vă mai duceti copiii la mall."
Anul trecut, 129 de oameni au murit din cauza gripei, ultimul deces fiind înregistrat în luna mai.