Fostul ministru Elena Udrea, condamnată pentru luare de mită şi abuz în serviciu, a fost dată oficial în urmărire generală de Poliţia Română, care a postat pe site o fotografie a acesteia, după ce poliţiştii au solicitat instanţei, marţi seară, emiterea unui mandat european de arestare şi a unei cereri de urmărire internaţională.
Elena Udrea se află în Costa Rica, unde susţine că a primit statutul de refugiat.
Miercuri, ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a anunţat că extrădarea Elenei Udrea se poate face chiar dacă România nu are tratat bilateral cu Costa Rica, precizând că durata extrădării ţine de legislaţia din această ţară, informează agerpres.ro.
Toader a precizat că până la acest moment Ministerul Justiţiei nu a primit niciun document referitor la solicitarea de extrădare, dar că instituţia va comunica în fiecare moment stadiul în care se află, scrie News.ro.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a condamnat-o definitiv, marţi, pe Elena Udrea la 6 ani de închisoare în dosarul "Gala Bute" pentru luare de mită şi abuz în serviciu.
Presa din Costa Rica scrie despre condamnarea Elenei Udrea. Cotidianul La Nacion, care i-a mai dedicat articole fostului ministru român, scrie că acum Direcţia Generală pentru Imigraţie trebuie să constate care este situaţia de fapt, să evalueze acţiunile din ţara în care persoana a fost condamnată, adică în România, dacă se emite un mandat de arestare internaţional, o alertă prin Interpol etc, pentru a vedea care dintre ele corespunde legislaţiei din Costa Rica.
"Singura acţiune migratorie înregistrată în privinţa acestei europene este intrarea în ţară la 7 februarie, la ora 16:31, prin aeroportul internaţional Juan Santamaria, adică de peste patru luni.
Udrea, care are 44 de ani, a anunţat la sfârşitul lunii februarie că a solicitat statut de refugiat politic în Costa Rica, pentru că se consideră o victimă a unui proces politic.
Fostul ministru al Turismului din România a fost considerată, la vremea ei, una dintre cele mai influente persoane din România", scrie La Nacion.