Elena Udrea rămâne sub control judiciar în Dosarul „Gala Bute", au decis magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ). Elena Udrea s-a prezentat la Curtea Supremă unde s-a judecat contestaţia sa la măsura controlului judiciar. Până în prezent, fostul ministru a depus mai multe cereri pentru a scăpa de măsura preventivă, dar toate i-au fost respinse. „Om vedea dacă voi scăpa de măsura controlului judiciar", a declarat Elena Udrea la plecarea de la Înalta Curte.
Elena Udrea trimisă în judecată în aprilie
Elena Udrea a fost trimisă în judecată pe 21 aprilie în dosarul "Gala Bute", fiind acuzată de săvârșirea a trei infracțiuni de luare de mită, abuz în serviciu și tentativă la folosirea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete pentru obținerea pe nedrept de fonduri europene.
