Bucureștenii vor avea în această iarnă apă caldă și căldură, iar Electrocentrale București (ELCEN) plătește în fiecare zi consumul la Romgaz, a declarat Marcel Octavian Nicolaescu, director general ELCEN, după ce RADET a anunțat că Romgaz va întrerupe furnizarea gazelor naturale către ELCEN.
"Vom avea în această iarnă apă caldă și căldură. Bucureștenii vor avea asigurate nevoile. Astăzi a fost, probabil, o disfuncționalitate în comunicare vizavi de faptul că la un moment dat a apărut această știre că Romgaz întrerupe livrarea gazelor. La Romgaz plătim în fiecare zi consumul curent până la momentul 15 noiembrie când trebuie să eșalonăm aceste datorii care sunt acumulate la ei, determinate de faptul că RADET nu ne-a plătit factura de gaze. Acum încasăm factura lunii aprilie 2013, iar la subvenție suntem la ianuarie 2014", a spus Nicolaescu.
Regia Autonomă de Distribuție a Energiei Termice (RADET) București a anunțat vineri "iminenta sistare a activității, care va avea drept primă consecință directă oprirea furnizării către consumatori a energiei termice pentru apă caldă și căldură, ca urmare a nefurnizării agentului termic de către ELCEN".