Am avut ocazia ieri să fiu parte a unui moment emoționant și plin de semnificație. De ziua macilor roșii, copiilor bolnavi de cancer de la Institutul Oncologic București (și nu numai) li se organizează o petrecere cu de toate. De 10 ani încoace. Iar unii dintre noi nu știm sau aflăm doar datorită foștilor pacienți, cum este cazul subsemnatului!
Înghețată artizanală, limonadă, prăjituri, pizza, voie bună, actori deghizați în personaje celebre de desene animate, ventriloci, cântăreți și mult suflet. Voluntari inimoși și asociații cu empatie creează o atmosferă de sărbătoare pentru copiii și adolescenții, care au avut neșansa să fie diagnosticați cu această cumplită boală. Zeci de copii se bucură de această după amiază de vară și alături de părinți mai iau o doză de speranță și putere să continue crâncena luptă cu boala.
Unii dintre acești nefericiți au puterea să își manifeste înclinațiile artistice, neștirbite, ba chiar ascuțite și slefuite de orele lungi de perfuzii, de radioterapie și zeci de investigații și consulturi. Când au avut timp de meditație, de înțelegere și de acceptare? Cântă la pian, dansează, pictează și scriu consistent și plin de sevă.
Personajul zilei, Jessica este o pacientă care a învins boala și se destăinuie într-o emoționantă narațiune intitulată sugestiv “Drum”. Monografie impresionantă publicată într-un tiraj semnificativ cât să o certifice ca o destăinuire.
Când am examinat-o pe Jessica prima dată am văzut un adolescent căruia i se retezaseră abrupt toate visele, năzuințele și speranțele. Frica nu era atât de puternică, pe cât era credința și speranța în vindecare. Un debut fulminant al bolii, o cavalcadă de investigații și consulturi pe la diverse spitale unde i se spunea că situația este gravă și resursele terapeutice limitate sau indisponibile în respectivele servicii medicale. Am decis să mă implic în suferința ei și mă bucur că am făcut-o atât medical cât și emoțional. Operația a fost doar începutul. Au urmat luni întregi de chimioterapie și radioterapie. Și multe controale și investigații. A venit la reevaluări în diverse stări biologice și mai ales psihice. Adesea ne-am înțeles din priviri, înțelepciunea și credința ei făcând-o să înțeleagă situația fără prea multe explicații. A înviat și a murit emoțional de câteva ori și a izbândit.
Acum este o tânără matură și împărtășește cu emoție și convingere credința ei în Dumnezeu, recunoștința față de echipa medicală, dragostea față de părinți, dar mai ales bucuria de a trăi noua ei viață. Pentru că orice pacient care a trecut prin această suferință fizică și psihică inimaginabilă începe odată cu vindecarea o nouă viață. O altă perspectivă, o altă poziționare în raport cu semenii și mai ales o înțelegere profundă a sistemului uman, relațional și medical în care se trăiește în România.
Dincolo de aceste câteva detalii de la un eveniment desfășurat aproape în anonimat, cred că sunt câteva aspect demne de menționat.
În plin scandal referitor la decontările și tratamentele subvenționate ale bolnavilor de cancer, copii suferinzi și părinții lor arată că se poate să zâmbești, să lupți și să găsești drumul…. Spre vindecare. Chiar și fără implicarea celor care ar trebui să o facă. Tratamentele sunt scumpe și de durată, dar într-o societate și țară care aruncă banii pe tot felul de năzbâtii, poate ca ar fi momentul să se aloce banii necesari tratării acestei maladii. Mai ales la copii și în special în condițiile în care medicație inovativă există și poate oferi o șansă fiecăruia. Dacă tot ne mândrim cu apartenența la UE cred că și tratamentele oncologice ar trebui să fie unitare și reglementate legislativ și finanțate similar în toate țările membre. În contextul în care sănătatea populației este obiectivul major al fiecărui stat.
Din pacate dincolo de programele finantate de stat, sunt putini oameni potenti financiar si companii de succes care gasesc disponibilitate sa finanteze, macar din acel 2% din impozitul pe profit, tratamentul si crearea unor conditii minimale in care familiile cu copii suferind de cancer sa poata intelege ca nu sunt singuri.
Nu in ultimul rand, vorbind cu medicii si asistentele de la oncopediatrie inteleg situatia delicata in care se zbate aceasta specialitate grea in Romania. Interesul pentru a lucra intr-un astfel de centru scade atat la rezidenti cat si la personalul medical. Din motive care tin de teme dezbatute si analizate atat in mediul medical, universitar dar si in mass media. Riscul major este ca sa nu mai avem suficiente centre si echipe specializate pentru tratamentul acestor efectiuni cu o frecventa in continua crestere.
De acesti copii se ocupa cu empatie si entuziasm profesori de la litere, lingvisti, juristi, arhitecti, actori…. Si cativa medici. Ajutati de profesori dedicati, care stiu ce inseamna apostolatul, copii fac scoala in spital si reusesc printre perfuzii si sedinte de radioterapie sa parcurga si programele scolare si sa ramana integrati educational.
Gradina cu povesti construita pe un teren viran din curtea spitalului este la nivel de simbol o oda adusa creatiei divine. La radacina fiecarui pom plantat este un obiect al unui copil plecat la Domnul. Plantele diverse sadite cu drag si udate si de lacrimi , cresc si ofera un spectacol senzorial aproape divin. Aici vor veni copii bolnavi sa caute linistea si speranta, sa invete si sa gaseasca forta de a continua.
Ma intreb care este drumul? Al uitarii si nepasarii sau al sperantei si izbanzii? Raspunsul pare ca nu este facil. Dar atata timp cat exista credinta si speranta, apar astfel de insule de normalitate si empatie intr-o lume in deriva.
Acesti nebuni frumosi, oamenii care gasesc putere, resurse si timp intr-un secol al vitezei, reprezinta realitatea, speranta si sansa.
Dr. Codruț Sarafoleanu
