Actrița Dorina Chiriac a suprins blogosfera, astăzi, când a publicat pe pagina ei de Facebook un text prin care îi reproșa președintelui întârzierea cu care a venit în piață
“am ieșit in stradă zile la rând. pentru civilizație. pentru siguranță. am ieșit să schimb lumea. să o fac mai frumoasă acum, cât încă nu își dă seama copilul meu cât e lumea de-ncurcată și tristă. am strigat să fiu respectată. nu vreau nimic pe degeaba. vreau să muncesc in continuare cinstit și implicat si să fiu plătită pentru ce și cum și cât fac. au trecut câteva zile și deja cred c-am visat. cred că lumea nu vrea încă să fie schimbată.
am lipsit motivat aseară. mi-e greu, însă, să îți motivez ție absențele. și, crede-mă, vreau să fac asta.”
Textul a avut peste 4.300 de like-uri și 1.100 de share-uri. Și a devenit viral. Textul integral îl găsiți aici.
Am rugat-o pe Dorina Chiriac să răspundă la câteva întrebări, iar ea a acceptat… De ce nu a părăsit, încă, țara? “Câteodată mă simt ca o femeie care a rămas cu bărbatul care o bate frecvent, pentru că il iubeste, că el are si momente când e iubitor si ii mai aduce flori, si mai au si copii, atâta doar, că o bate și o umilește si o desconsideră ca ființă.”
În primul rând felicitări pentru text. Excelent. Nu sunt primul și nici ultimul care spune asta. Sunt sigur! Până acum ai mai avut vreo astfel de încercare. Să scrii politic? Sau este prima dată când faci așa ceva?
Nu mi-am dat seama că scriu politic. Scriu politic? A, politicul imi afectează viața, iar eu scriu despre ce mă afectează.
Care a fost feed-back-ul prietenilor, cunoscuților, după publicarea lui? Ce-a spus Ada?
Prietenii au rămas prieteni cu mine in continuare. Ada? Ada a putut să dea un singur like. Ce cântă Ada e oglindă a vremii.
Duminică ai fost în piață? Ai fost și în celelalte zile. Te mai duci?
Trec zilnic prin Piața Universității. Și duminică am trecut. N-am rămas. Meseria mea se petrece seara. Voi mai merge, da.
Politicul a dat un raspuns în doi peri. Politically correct, adevărat și în batjocură în același timp. Că dacă cineva vrea să schimbe ceva... nu are decât să candideze. Ce crezi despre asta?
Nu am luat drept batjocură răspunsul președintelui. L-am luat drept un îndemn către tineri de a se implică în politică. Chiar cred că e o dorință reală. Dar asta e ceva pentru viitor. Lui i se cer soluții acum. Știu că e greu, dar eu și cei ca mine suntem aici. Iar eu aș prefera să imi fie greu decât să imi fie greșit.
Există o formulare-tip în sondajele de opinie. „Crezi că țara merge într-o direcție...”. În ce direcție crezi că merge, acum, țara?
Țara mea e poștită de noi toți.
În ce direcție crezi că VA merge țara?
Eu sunt un cetățean care speră.
Există soluții? Dacă da, unde trebuie ele căutate?
Cred că lucrurile cele mai grave se petrec de zeci de ani în Educație. De aici încep toate drumurile greșite către toate celelalte domenii vitale.
Dacă ai fi avut altă vocație, crezi că ai fi părăsit țara. Chiar așa – ai fost vreodată tentată să faci așa ceva?
Sunt artist. Sunt cetățean al planetei. Dar imi lipsește capacitatea de a asuma un asemenea risc. Nu-i neapărat OK c-am rămas. Îi admir pe cei care au plecat și trăiesc o viață respectabilă în alte țări. Câteodată mă simt ca o femeie care a rămas cu bărbatul care o bate frecvent, pentru că îl iubește, că el are si momente când e iubitor si ii mai aduce flori, si mai au si copii, atâta doar, că o bate și o umilește si o desconsideră ca ființă.
Dacă la 18 ani fetița ta îți va spune că vrea să plece...
O voi sprijini in orice va decide, cu prețul suferinței mele. Mă voi asigura că va face asta conștient și asumat. Sper, însă, că voi reuși, alături de cei ca mine, să schimb ceva esențial în bine până atunci.
Nu am vorbit deloc despre Colectiv. Ar mai putea fi spus ceva peste tot ce s-a spus zilele trecute?
Simt nevoia să tac. Aștept ca toți cei răspunzători să plătească. Aștept ca noi toți să devenim responsabili.
Iarta-mă. Poate este o întrebare prea personală. Îmi cer scuze, o pun totuși. Ce făceai la Revoluție?
Nu e personală întrebarea. Eram minoră. În liceu. Țin minte groaza de tot ce ne era necunoscut si inflăcărarea față de tot ce ni se făcea cunoscut.
Crezi că generația celor născuți după Revoluție știe ce vrea?
Nu. Nu cred că ei știu asta. Nu au cum să știe. Li s-a făcut atâta rău. Marele pas, însă, pe care l-a făcut această generație de după '89 este că ea știe clar ce nu vrea. E un început. Prin eliminare.
