O zi tristă pentru iubitorii cântecul popular românesc, dar şi pentru cei care au fost mângâiaţi cu blândeţe părintească de interpreta Ileana Constantinescu. Doamna cântecelor munteneşti a pornit în cea mai lungă călătorie, cea de pe urmă, la 24 mai 2018. La 30 mai ar fi împlinit 89 de ani… Dumnezeu să o odihnească!
A apărut brusc și impresionant pe scena cântecului popular, așa cum înfloresc pomii primăvara, încărcându-se, peste noapte, cu mii și mii de flori. Se apropia de 89 de ani, însă cânta cu aceeași pasiune și asta pentru că a rămas aceeași, dintotdeauna. Mă întâmpina, întotdeauna, în prag cu bucurie. Din când în când, cu albumul cu fotografii alături, cutreiera prin amintirile de-o viață.
Ileana Constantinescu a cântat de copilă. Cânta cu drag, de săltau inimile de bucurie celor care o ascultau în satul Comani, unde s-a născut la sfârșit de mai în anul 1929. Cum glasul său cald era balsam pentru suflete, în zilele de sărbătoare era chemată să le cânte consătenilor, la Căminul cultural. „Toată copilăria mea s-a petrecut cântând. Cântam când păşteam o gâscă cu bobocei și a trecut o învățătoare, doamna Vica Dumitrescu, iar eu cântam, tăvălită-n iarbă. «Ai o voce foarte frumoasă!, mi-s zis, păcat că n-are cine să te îndrume!» Asta se întâmpla prin 1947.
În 1951, când a împlinit 22 de ani, viața i s-a schimbat total. Prin Comani a trecut folcloristul Constantin Prichici. De cum a auzit-o, i-a spus: „Fată, hăi, tu ai să ajungi departe!”. Și vorbele aveau să i se adeverească în scurt timp. La sugestia folcloristului a participat la un concurs al căminelor culturale, unde a câștigat locul întâi pe regiune, apoi locul al doilea pe țară. Profesorul Mihai Pop, director adjunct al Institutului de Folclor, a propus-o apoi pentru înregistrări la Radio după ce o ascultase la „Săptămâna muzicii românești”, încheiată de căminele culturale. Așa a imprimat Ileana Constantinescu primul disc pe care s-au regăsit nu o piesă și nici două, cum se obișnuia, ci cinci cântece, toate îndrăgite pe dată de public: „Busuioc, floare cătatăˮ, „Dunăre, Dunăreˮ, „Plin e codrul de voiniciˮ, „Auzi, neică, pițigoiulˮ, „Mărioară de la munteˮ.
Anii de școală au fost dificili pentru Ileana Constantinescu. Indiferent de greutăți, nu s-a dat bătută. S-a reînscris în fiecare an la cursuri, pentru că instituția nu avea clasa specială de Canto popular.
Norocul i-a surâs din nou în ultimul an de studii. Unul dintre compozitorii de marcă ai României postbelice, caracaleanul Radu Șerban, aflat pe un post de conducere în cadrul Ministerului Culturii, cel care o cunoștea de mică, încă din vremea în care cânta la Comani, a înfiinţat special pentru Ileana Constantinescu, la Școala de Muzică nr. 1, Secția de Canto popular.
Acolo a avut două profesoare de excepție: Maria Tănase și Elisabeta Moldoveanu. „După ce am înregistrat discul cu cinci piese, în șase luni m-au trecut de la amatori la profesionişti. Se întampla în 1952, pe 3 august.
În septembrie, am primit acasă o adresă, să mă prezint la Liceul nr. 1 de Muzică din București, că Institutul de Folclor mi-a obținut dispensa de vârstă. Apoi, șase ani am stat în acest liceu.ˮ
Vocea catifelată a Ilenei Constantinescu îl fascina pe scriitorul Mihail Sadoveanu care, după Maria Tănase, o așeza pe fata de la Comani: „Un mare talent! Cântă limpede și cu deplină înțelegere, parcă e însuși glasul vremei, așa proaspăt, din codri (…) Cântecul ei, «Dunăre, Dunăre, drum fără pulbere», apare ca un fragment de baladă și vine de foarte departe. Un cântec popular trist, simplu și sfâșietor, ca un țipăt de pasăre călătoare…ˮ
În scurt timp de la debut, a devenit cap de afiș, făcând planul celor mai multe orchestre din țară. Nici nu putea spune cu ce orchestre n-a cântat!
Își aducea aminte de toate, din fiecare oraș în care a poposit, așa cum își amintea de fiecare coleg de scenă despre care povestea, zâmbind, fel de fel de întâmplări. Alături de Ion Dolănescu a avut numeroase turnee. După ce i-a devenit vecin, i-a legat o frumoasă prietenie, care a durat până la plecarea artistului din lume. O numea pe bună dreptate „Doamna cântecelor munteneștiˮ și a condus-o de mână, tot timpul, după ce miopia i s-a accentuat și a suferit și o desprindere de retină la ochiul drept. Se întrista când, căutând prin tolba cu amintiri, descoperea că mulți dintre colegii de scenă au pornit pe drumul fără de întoarcere…
Ileana Constantinescu a cântat cu aceeaşi bucurie, păstrându-şi aceeaşi voce catifeltată până în ultimele zile ale vieţii. La 88 de ani, avea aceeași strălucire duioasă în glas, cu sonorități de caval, iar cântecele pe care le interpreta aveau prospețimea de altădată, așa cum au fost ele dăruite publicului larg prin intermediul Radioului, al discurilor de vinil şi al înregistrărilor TV.
Ileana Constantinescu le-a păstrat așa cum le-a învățat pe meleagurile natale, la Comani. Sunt piese culese de la bătrânii satelor. Interpreta a avut grijă să nu fie știrbită frumuseţea versului de demult, să nu se adauge și să nu se înlăture nimic.
În garsoniera modestă în care s-a mutat după ce i-a murit soțul, în 1978, Ileana Constantinescu a trăit o viaţă simplă, fără făsoane, așa cum a fost dintotdeauna. Ascultând Vocea Cerească, Ileana Constantinescu s-a alăturat, la 24 mai, corului de Sus. Dumnezeu să o ierte şi să o aşeze în Lumina Sa!
