Cântăreața de muzică populară Ileana Ciuculete a murit, marți, au precizat pentru AGERPRES surse apropiate familiei acesteia.
Ileana Ciuculete a decedat la spital, au precizat sursele citate. Artista avea 59 de ani.
Ileana Ciuculete s-a născut la 20 septembrie 1957 în comuna Vela, județul Dolj.
A cântat de la 14 ani la orchestra de muzică populară ''Doina Olteniei'' a Filarmonicii din Craiova, sub bagheta dirijorului Dumitru Botezatu, potrivit biografiei postate pe pagina de Facebook oficială a artistei. Este absolventă a Liceului de Matematică-Fizică ''Traian'' din Drobeta Turnu Severin.
A fost prim-solistă la ansamblurile ''Danubius'' din Drobeta Turnu Severin, ''Nicolae Bălcescu'' din Craiova și ''Călușul'' din Scornicești, dar a și colaborat cu alte ansambluri artistice din țară în turnee și spectacole.
Activitatea sa discografică însumează 30 de albume și peste 400 de melodii proprii.
De-a lungul carierei artistice, a fost premiată în țară cu trei discuri de aur și cu un disc de platină, iar în Serbia cu un disc de aur.
Reacţii la aflarea tristei veşti
Cântărețul de muzică populară Gheorghe Turda și-a amintit-o pe artista Ileana Ciuculete, care a murit marți, la vârsta de 59 de ani, ca fiind o colegă foarte bună care ajuta întotdeauna tinerii interpreți de muzică populară.
"Ileana Ciuculete a fost o femeie extraordinară, o foarte bună colegă și o femeie săritoare, întotdeauna ajuta tinerii interpreți de muzică populară care se lansau în vremurile actuale. Păcat că prea devreme s-a dus dintre noi. Încă mai avea multe lucruri de spus în folclor, în muzica pe care o promova ea și era foarte iubită de toți ascultătorii și telespectatorii. O regret foarte tare fiindcă am avut o relație de prietenie foarte bună cu ea și familia ei. A fost o foarte mare cântăreață", a declarat Gheorghe Turda pentru AGERPRES.
El a spus că a cunoscut-o pe regretata artistă în perioada când era solistă a Ansamblului 'Danubius' de la Turnu Severin și că au păstrat, de-a lungul timpului, "o prietenie sinceră".
"Ne cunoaștem cam de prin anii '74-'75, de când ea era solista Ansamblului 'Danubius' de la Turnu Severin. Era cu primul ei soț, cu Valeriu Sfetcu. Am legat o prietenie sinceră, ca tineri artiști din vremea aceea, și vreau să vă spun că am întreținut o relație sinceră între două familii de artiști, a ei și a mea. Întotdeauna când mergeam în zonă, eram invitații ei la masă. După aceea, lucrurile au luat o întorsătură, a divorțat de primul ei soț, s-a căsătorit cu Cornel și a avut o căsnicie foarte fericită cu un om deosebit care a și ajutat-o în carieră", a spus Gheorghe Turda.
Rapsodul Grigore Leșe consideră că muzica populară rămâne fără o lume prin moartea cântăreței Ileana Ciuculete.
"N-am cunoscut-o, să stau cu ea personal de vorbă. Și nici n-am cântat cu ea. O știu așa, din ascultate. Aborda genuri diferite de muzică, nu cânta numai muzică populară. Cânta de toate. Am văzut-o în tot felul de spectacole. Cânta și romanțe, cânta muzică populară din toate zonele țării. Cine cântă nu poate fi un om rău. A fost un om bun. Dumnezeu s-o ierte! Orice cântăreț are lumea lui și când dispare câte unul se pierde ceva. Fiecare cântă genuri diferite, dar are o lume a lui. Începând de azi, muzica populară rămâne fără o lume: lumea lui Ciuculete", a declarat Leșe pentru AGERPRES.
Cântăreața de muzică populară Maria Cârneci spune că Ileana Ciuculete, decedată marți la vârsta de 59 de ani, iubea lumea și viața și că prin moartea ei i-a întristat pe toți colegii de scenă.
''Nici acum nu m-am oprit din tremurat, m-am trezit cu un telefon... Nu am știut că ea e bolnavă de ceva sau... Nu s-a așteptat nimeni la așa ceva, vă dați seama că noi am filmat sărbătorile, revelioane, ne-am întâlnit, nu am văzut-o pe Ileana schimbată sau să spună că o durea ceva. Vestea a venit așa... eu nu am crezut, am zis să nu fie vreo glumă nenorocită. Mi-au spus că au confirmări, că e adevărat. Vă dați seama că vestea a întristat toți colegii, era un om care mai avea multe de spus, o colegă care iubea lumea, iubea viața. Credeți-mă că nici nu m-am oprit din emoție, din tremurat'', a afirmat Maria Cârneci pentru AGERPRES.
Ea arată că nu știa dacă Ileana Ciuculete avea probleme de sănătate.
''Nu se aștepta nimeni, nimeni nu a știut-o cu vreo problemă de sănătate, eu una nu am știut și cred că nimeni, că am mai vorbit și cu Maria Dragomiroiu. Nu știu ce s-a întâmplat de s-a stins așa, ca o lumânare, repede și fără să știe cineva că are ceva'', a mai afirmat Maria Cârneci.
Aceasta a adăugat că Ileana Ciuculete era o persoană plină de viață.
''Pe Ileana nu am văzut-o să se vaite, din contră, era tot timpul frumoasă, cochetă, îmbrăcată frumos, machiată. Știți cum a fost asta, când te lovește ceva fără să fii atent. Pac! Așa a picat vestea cu Ileana! Ne-a luat prin surprindere pe toți care am cunoscut-o și am lucrat cu ea. Prea repede se duc artiștii noștri care slujesc cântecul, teatrul, scena în general. Prea repede. O fi de la stres, de la ritmul ăsta infernal de viață, nu știu, din cauza grijilor...'', a spus Maria Cârneci.