De la 1 iulie, rablele abandonate în sectorul 1 sunt ridicate, fără a se da amenzi!

23 Iun 2017 | scris de Magda Marincovici
De la 1 iulie, rablele abandonate în sectorul 1 sunt ridicate, fără a se da amenzi!

Începând cu data de 1 iulie, în sectorul 1 al Bucureștiului, maşinile abandonate vor fi ridicate şi depozitate într-un loc special amenajat, fără a se da amenzi, a anunțat, vineri, primarul Sectorului 1, Dan Tudorache. 

"Noi avem spaţiu de depozitare. Eu am 112 maşini de ridicat şi voi începe de pe data de 1 iulie, atunci am platforma”, a explicat primaul Dan Tudorache.

Primarul sectorului 1 a precizat că sunt ridicate "rablele”, nu maşinile parcate neregulamentar, fără amenzi, urmând ca acestea să fie depozitate într-un spaţiu special amenajat din Sectorul 1.

"În primul rând le ridic, pentru că pe mine mă interesează să eliberez locul, după aceea voi vedea eu. Nu le dau amenzi. (...) ridic maşinile şi le depozitez într-un loc păzit, într-un spaţiu al sectorului 1”, a precizat primarul Tudorache.

 

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră