"Am venit să depunem un denunţ penal în numele Partidului România Unită împotriva premierului Dacian Julien Cioloş pentru infracţiunea de abuz în serviciu, înşelăciune, în speţa numită Cuminţenia Pământului. Guvernul Dacian Julien Cioloș a început un nou program pentru România, achiziționarea de opere de artă la prețuri de 10 ori umflate. Ştim că au fost nişte evaluări, făcute de experţi. Au spus prima dată 800.000, apoi 1.200.000, două milioane, trei milioane, ultima evaluare a fost cinci milioane (de euro, n.r.). Iată că Guvernul Cioloş a cheltuit 11 milioane de euro din banii românilor pentru o operă de artă care oricum era în patrimoniul naţional şi nu putea fi scoasă din ţară", a declarat Diaconu, înainte de a intra în sediul DNA.
În 12 octombrie, Guvernul a aprobat o ordonanță de urgență prin care opera brâncușiană "Cumințenia Pământului" va fi achiziționată de statul român și va fi expusă în colecții publice.
"În ședința de Guvern de astăzi s-a aprobat o ordonanță de urgență prin care opera 'Cumințenia Pământului' (...) va fi achiziționată de statul român și va fi expusă în colecții publice, după ce Guvernul a luat deja măsurile legislative pentru asigurarea resurselor financiare necesare. Așadar, printr-o ordonanță de urgență, Executivul a stabilit ca diferența între sumele donate în cadrul campaniei de subscripție publică dedicată sculpturii lui Constantin Brâncuși și suma echivalentă în lei a 6 milioane de euro să fie asigurată de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Culturii", a anunțat atunci purtătorul de cuvânt al Executivului, Liviu Iolu, într-un briefing la Palatul Victoria.
"Cumințenia Pământului" va rămâne în circuitul public, urmând să fie găzduită în curând într-unul dintre muzeele bucureștene.
Iolu a spus că mecanismul prin care vor fi alocați banii pentru achiziție va fi stabilit printr-o hotărâre de guvern.
"Nu este stabilit în acest moment un mecanism. Statul are bani și Ministerul Culturii va putea achiziționa această operă de artă", a explicat Iolu.
Întrebat dacă banii vor fi alocați la rectificare, Liviu Iolu a spus că "nu neapărat". "Pot fi deja existenți în bugetul Ministerului Culturii (...). Sunt alocați 5 milioane de euro și vor trebui alocați alți 6 milioane de euro până la data limită, și anume la sfârșitul lunii noiembrie", a adăugat Iolu, precizând că acest termen este unul "agreat cu vânzătorii".
Iolu a mai spus că Guvernul a considerat că această operă de Tezaur și de Patrimoniu Național trebuie să fie a statului român și să fie expusă public.
“Cuminţenia Pământului“ a fost realizată în 1907 şi expusă pentru prima dată la Bucureşti în 1910. În 1911, Constantin Brâncuşi a vândut sculptura inginerului Gheorghe Romaşcu.
În 1957, regimul comunist de la Bucureşti i-a confiscat abuziv lucrarea şi, astfel, ea a fost expusă, pentru următoarele decenii, la Muzeul Naţional de Artă al României. În 2012, moştenitorii lui Gheorghe Romaşcu au primit înapoi sculptura, în urma unui proces de retrocedare.
Sculptura "Cuminţenia Pământului", de Constantin Brâncuşi, a fost evaluată, în septembrie 2014, la 20 de milioane de euro. Ministerul Culturii a fost invitat să îşi exercite dreptul de preemţiune.
Proprietarii sculpturii ”Cuminţenia Pământului”, Paula Ionescu şi Alina Şerbănescu, au acceptat, în martie 2015, suma de 11 milioane de euro pentru lucrare şi termenul de 31 octombrie, care a fost recent prelungit pentru 30 noiembrie, pentru a primi banii pe care statul român a decis să îi plătească pentru lucrarea lui Constantin Brâncuşi.
Guvernul României a propus ca achiziţia operei lui Constantin Brâncuşi să se facă printr-un efort comun al statului român şi al cetăţenilor: suma de cinci milioane de euro a fost alocată de Guvern şi era nevoie ca şase milioane de euro să fie colectate prin intermediul contribuţiilor voluntare ale persoanelor private şi juridice.
Peste 100.000 de donatori au participat la campania de subscripţie naţională ”Brâncuşi e al meu”, menită să susţină cumpărarea de către statul român a sculpturii ”Cuminţenia Pământului”, iar suma strânsă până pe 30 septembrie, ziua în care conturile deschise la mai multe bănci pentru donaţii au fost închise, a fost de 1.163.032 de euro.