Crimă premeditată de socrul fostului secretar al PNL?
Fostul socru l-a chemat pe Mihail Bălăşescu la o întâlnire la el acasă cu pretextul de a aplana conflictul dintre el şi fosta sa soţie, Ana Maria Burghel, care avea ca obiect partajul de după divorţ. Liberalul obţinuse la partaj o maşină, care ar fi fost însă în posesia fostului socru. La întâlnire, lucrurile au degenerat şi fie a urmat o ceartă, fie, cel mai probabil, crima a fost premeditată, judecând după felul în care a fost găsit fostul secretar al PNL: legat şi cu căluş în gură. Apartamentul în care a avut loc crima e situat în Bragadiru şi aparţine fostului socru al lui Mihail Bălăşescu. Liderul PNL avea un conflict deschis cu familia fostei soţii, Ana Maria Burchel.

Cum s-a făcut remarcat Bălăşescu în politică
În politică, Bălăşescu s-a făcut remarcat printr-un scandal sexual. În 2010, el s-a lăudat că a întreţinut relaţii cu o colegă de partid chiar în biroul lui Antonescu, pe vremea când ocupa funcţia de secretar general adjunct al PNL. Poliţiştii şi procurorii îl caută pe principalul suspect în cazul crimei, fostul socru al lui Mihail Bălăşescu. Avocata lui Bălăşescu susţine că politicianul ar fi fost atras într-o cursă de fostul socru. Mai mult, se pare că acesta ar fi lăsat şi un bilet în care îşi mărturiseşte intenţiile criminale şi în care anunţă că nimeni n-o să-l mai vadă vreodată.
„Politistul de la criminalistică a spus că i-a dat cu ceva în cap de i-a sfărmat capul şi pe urmă a fugit pentru că poliţişti căutau pe aici, obiectul, arma", a precizat o vecină a fostului socru al victimei“, susţin sursele citate.