Rezultatele necropsiei liderului PNL Mihai Bălăşescu, găsit mort vineri seara, în locuinţa fostului socru, relevă că politicianul a fost ucis prin strangulare, însă înainte a fost bătut şi torturat. Bălăşescu a fost lovit în repetate rânduri, în cap, dar moartea a survenit prin asfixiere., susţin legiştii. Procurorii mai aşteaptă acum rezultatele analizelor toxicologice, pentru a stabili dacă politicianul a fi fost drogat înainte de a fi omorât.
Reamintim faptul că Mihail Bălăşescu, fostul secretar PNL care a fost găsit mort, vineri, într-un apartament din oraşul Bragadiru, ar fi fost ucis chiar de fostul său socru. Cel puţin asta indică primele probe din anchetă, mai ales că o rudă a principalului suspect a dus la poliţie un bilet scris de acesta în care mărturisea intenţia de a-l ucide pe Bălăşescu, dar şi mesajul „nu o să mai auziţi de mine niciodată“, potrivit RTV. Mihail Bălăşescu a avut patru căsnicii, dar ultima, cea cu Ana Maria Burghel, s-a terminat cu scandal. Presa a scris că, la procesul de partaj, femeia a cerut inclusiv suportul de la televizor, cuptorul cu microunde şi husa telefonului mobil. Potrivit unor surse judiciare, moartea lui Mihail Bălăşescu ar fi fost una violentă. Mai exact, acesta a fost găsit mort, cu mâinile legate şi cu gura astupată cu un căluş. Poliţia bănuieşte că ucigaşul e fostul socru (n.r.- vezi foto ) al politicianului , de altfel, crima a avut loc chiar în casa suspectului.
Crimă premeditată de socrul fostului secretar al PNL?
Fostul socru l-a chemat pe Mihail Bălăşescu la o întâlnire la el acasă cu pretextul de a aplana conflictul dintre el şi fosta sa soţie, Ana Maria Burghel, care avea ca obiect partajul de după divorţ. Liberalul obţinuse la partaj o maşină, care ar fi fost însă în posesia fostului socru. La întâlnire, lucrurile au degenerat şi fie a urmat o ceartă, fie, cel mai probabil, crima a fost premeditată, judecând după felul în care a fost găsit fostul secretar al PNL: legat şi cu căluş în gură. Apartamentul în care a avut loc crima e situat în Bragadiru şi aparţine fostului socru al lui Mihail Bălăşescu. Liderul PNL avea un conflict deschis cu familia fostei soţii, Ana Maria Burchel.