Nașterea Domnului (adică întruparea Fiului lui Dumnezeu) face parte din cele 12 sărbători domnești (sau praznice împărătești) ale Bisericii Ortodoxe, a treia mare sărbătoare după cea de Paști și de Rusalii, reaminteşte agerpres.ro, într-un amplu documentar.
Sărbătoarea anuală a nașterii cu trup a Domnului Iisus Hristos este cel dintâi praznic împărătesc cu dată fixă, în ordinea cronologică a vieții Mântuitorului.
În Bethleem (aram — casa pâinii) s-a săvârșit marea taină a dreptei credințe: "Dumnezeu S-a arătat în trup, S-a îndreptat în Duhul, a fost văzut de îngeri, S-a propovăduit între neamuri, a fost crezut în lume, S-a înălțat întru slavă" (I Tim. III, 16).
Toate praznicele dumnezeiești rânduit a se prăznui de Biserică în cursul anului ascund în ele taine și fapte importante din viața Mântuitorului nostru Iisus Hristos.
Dintre toate însă, praznicul Nașterii Domnului este "taina din veac ascunsă și necunoscută îngerilor și oamenilor", citează părintele Ilie Cleopa pe Sfântul Dionisie Areopagitul (vol. "Predici la praznice împărătești și la sfinții de peste an").
Eveniment unic în istoria omenirii, petrecut pe vremea regelui Irod cel Mare, domnea peste Galileea (Nazaretul) și Iudeea (unde era Bethleemul), amândouă regiunile făceau parte din Imperiului Roman și erau guvernate de către un procurator. Imperiul era condus de Octavian Augustus (27 î.Hr-14 d.Hr), reorganizator al administrației și armatei romane.
În acea perioadă a fost dispusă de autorități organizarea unui un recensământ, fiecare trebuind să meargă în cetatea lui de origine pentru a se declara. Printr-un astfel de procedeu se stabilea o bază de date pentru impozitarea populației și a terenurilor.
Potrivit Sfintei Scripturi și Sfintei Tradiții, mergând cu Iosif de la Nazaret la Bethleem, spre a împlini porunca autorităților, Sfânta Fecioară Maria a născut pe Iisus într-un staul de animale de la marginea cetății.
Nașterea Domnului, numită și Crăciunul, pare a fi cea dintâi sărbătoare specific creștină, dintre cele ale Mântuitorului, dar nu este tot atât de veche ca Paștile sau Pogorârea Sfântului Duh sau (Cincizecimea sau Rusaliile).
Despre vechimea sărbătoririi Nașterii Domnului, Sfântul Ioan Gură de Aur, spune că în vremea sa (în cea de-a doua jumătate a secolului al IV-lea), sărbătoarea era cunoscută numai de câțiva ani, dar ea strălucea prin cinstirea care i se dădea.
Dar, potrivit acestui mare părinte al Bisericii, putea fi numită cu dreptate sărbătoare nouă și veche. Nouă, pentru că ea se făcuse cunoscută de puțin timp; veche, pentru că era trăită cu aceiași intensitate ca sărbătorile mai vechi (Paștile sau Rusaliile).
Pentru a întări spusele sale, Sfântul Ioan Gură de Aur citează din Faptele Sfinților Apostoli cuvântul învățătorului de Lege iudaică, Gamaliel, conducător al unei celebre școli rabinice, adresat sinedriului (instituție evreiască care avea funcție de conducere religioasă și politică), prin care cerea să nu mai fie urmăriți și prigoniți apostolii lui Hristos.
"Și acum zic vouă: Feriți-vă de oamenii aceștia și lăsați-i, căci dacă această hotărâre sau lucrul acesta este de la oameni, se va nimici; Iar dacă este de la Dumnezeu, nu veți putea să-i nimiciți, ca nu cumva să vă aflați și luptători împotriva lui Dumnezeu", spunea cărturarul evreu. (Fapte 5; 38-39)
Tot la fel se va întâmpla și cu praznicul Nașterii Domnului, spune aproape profetic marele părinte al Bisericii, când va fi mai mult cunoscut, se va bucura de o cinste mult mai mare.
