Decizia a fost luată la Consiliul European pentru Justiţie şi Afaceri Interne (JAI), din septembrie 2015. De atunci au fost relocaţi doar 3.822 de migranţi, iar dintre ei 139 au ajuns în România, scrie sursa citată, care preia informaţii de la Comisia Europeană şi de la Organizaţia Internaţională pentru Migraţie (OIM).
Ţărilor europene le este dat un termen de 14 luni pentru a se conforma cerinţelor, dar ritmul relocărilor este foarte lent, în timp ce numărul refugiaţilor este copleşitor. Comisia a cerut statelor membre să îşi accelereze procedurile de relocare de solicitanţi de azil, pentru a mai reduce din presiunea care este pusă pe Italia şi Grecia, unde peste un milion de oameni aşteaptă să îşi continue drumul către nordul Europei, mai scrie El Pais.
Cei mai mulți migranți au fost preluați în baza cotelor obligatorii de Franța, respectiv 1.330, urmată de Olanda, cu 520, Finlanda și Portugalia, cu 485 și, respectiv, 478, potrivit unui tabel publicat de El Pais.
La polul opus se află Bulgaria, cu 6 refugiați, Croația și Republica Cehă, ambele cu 4 refugiați, în timp ce Austria, Polonia, Slovacia și Ungaria nu au primit niciun refugiat prin mecanismul cotelor obligatorii.
De altfel, Ungaria și Slovacia au contestat acest mecanism la Curtea de Justiție a UE, guvernul de la Budapesta convocând în plus un referendum la care populația se va pronunța pe 2 octombrie asupra cotelor obligatorii de refugiați.
România apare în tabelul menționat, care este actualizat până la data de 10 august 2016, cu 139 de migranți primiți.
Din datele OIM rezultă că statele europene preferă să preia migranți mai degrabă din taberele din Grecia, întrucât în taberele din Italia se află migranți proveniți în special din Africa subsahariană și care de obicei nu au nicio pregătire profesională.
De asemenea, unele țări au pus condiții pentru acceptarea cotei de refugiați. Este cazul celor trei state baltice (Lituania, Estonia și Letonia) care cer ca solicitanții de azil să fie familii cu copii, să cunoască limbi străine și să aibă experiență profesională, criterii criticate de Comisia Europeană.