Copilul minune al României admis la Harvard a învins sistemul și a reușit să fie autodidact

25 Dec 2022
Copilul minune al României admis la Harvard a învins sistemul și a reușit să fie autodidact

Darius Gabriel Mardaru este un elev din Constanța a primit o bursă la cea mai bună universitate din lume. Adolescentul va merge la Harvard, în Statele Unite, unde va continua să învețe Științele Pământului, o materie care nu se predă în școlile din România. 
Povestea băiatului care a răzbit printre alţi 57.000 de candidaţi este o adevărată poveste de succes. Darius a fost ales să fie student cu bursă integrală al prestigioasei Universităţi Harvard. Drumul său în descoperirea Ştiinţelor Pământului a început dintr-o întâmplare. Acum vrea să fie unul dintre cei mai buni cercetători ai planetei. Darius Mardaru, actual student la Harvard: "Am continuat cu Științele Pământului care, deși nu se află în programă, există o olimpiadă pentru această materie. Pentru faza internaţională a trebuit să studiez cu adevărat ştiinţele pământului pentru că se cer noţiuni de geologie, meteorologie, astronomie, paleontologie, oceanografie, hidrologie". A studiat singur, în limba engleză, şi a câştigat mai multe medalii internaționale la disciplina pe care niciun profesor nu o predă în România.

 Încă din clasa a noua, Darius a uimit. A câştigat primele premii şi medalii la olimpiade naţionale sau internaţionale. A obţinut două calificări în lotul lărgit pentru Olimpiada Internaţională de Ştiinţele Pământului; o calificare în lotul lărgit pentru Olimpiada Internaţională de Ştiinţe pentru Juniori; Premiul 1 şi Medalie de aur la Olimpiada Naţională de Chimie (2018); Medalie de argint la Olimpiada Internaţională de Ştiinţe pentru Juniori (IJSO) 2017, Olanda; Medalie de argint la Olimpiada Internaţională de Ştiinţele Pământului (IESO) 2019, Coreea de Sud.

„Am fost introdus accidental în acest domeniu – Ştiinţele Pământului – deoarece, paradoxal, Ministerul Educaţiei oferă posibilitatea de a participa la aceste olimpiade dar materia nu există. Am ajuns să studiez acest domeniu deoarece profesorii de chimie şi fizică mi-au prezentat această olimpiadă care la faza judeţeană şi naţională necesită cunoştinţe de chimie, fizică, biologie şi geografie”, explică elevul jurnaliștilor.

Când a început liceul, nu se gândea nicio clipă că va ajunge să studieze într-o altă ţară. „Lucrul acesta mi s-a conturat tot mai clar începând cu clasa a X-a, la olimpiadele naţionale. Acolo eşti în legătură cu elevi mai mari, care sunt nişte modele de urmat pentru tine, şi la ei am auzit de experienţa lor care, în ani terminali, se pregăteau să plece în străinătate. Îi priveam cu admiraţie: erau olimpici internaţionali. Aşa am aflat de perspectiva studiilor în străinătate.”

A aplicat la 20 de universităţi, toate din Statele Unite ale Americii. Iar răspunsurile nu au întârziat să apară, alegerea cea mai grea fiind între Universitatea Columbia, care-i oferea inclusiv titlul de tânăr cercetător, şi Universitatea Harvard, unde a fost admis dintre cei peste 57.000 de candidaţi. Ambele universităţi l-au admis cu bursă integrală.

”Darius a decis să aleagă Universitatea Harvard, care, pentru el, reprezintă tot ce și-ar fi putut dori vreodată: elita mondială.”, a precizat prof. Florentina Gheorghe.

Prof. Gheorghe a precizat că Darius își dorește să se specializeze în știinţele pământului și știinţe planetare asociate  cu chimie, dar și neuroștiinţele, biochimia și biologia moleculară îi surâd. Personalitate plurivalentă, nu exclude nici  specializări interdisciplinare, cum ar fi geobiologia, geochimia sau paleobiologia.

”Pe urmele lui Darius, pepiniera de olimpici nu contenește să dea roade chiar și în aceste vremuri dificile. Astfel, la Olimpiada Naţională de Chimie desfășurată online și organizată de Universitatea București, elevii de la Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân” au realizat performanţe remarcabile, după cum urmează:  Atodiresei Andrei, clasa a 9-a, medalie de bronz; Banioti Mihai, clasa a 10-a, medalie de bronz, Mitache Monica, clasa a 11-a, medalie de argint și calificată în lotul lărgit în vederea participării la olimpiadă internațională.

Nu putem decât să fim foarte mândri de această preluare de ștafetă și să sperăm că viitorul va permite obţinerea altor performanţe la fel de strălucite, în condiţii educative normale.”, a subliniat prof. Florentina Gheorghe.

Darius este student la una dintre cele mai prestigioase universități din lume și a reușit să uimească o lume întreagă prin calitățile sale de autodidact reușind să studieze o materie care nu este studiată în România.

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră