CONTRE. SRI: Am transmis informaţii despre venirea galeriilor. Ministrul Dan: Nu am primit date că urmau violenţe

02 Feb 2017 | scris de Sebastian S. Eduard
CONTRE. SRI: Am transmis informaţii despre venirea galeriilor. Ministrul Dan: Nu am primit date că urmau violenţe

În urma violenţei din Piaţa Victoriei, de aseară, deja începe tradiţionalul sport de aruncare al pisicii peste gard. În timp ce SRI susţine că a semnalat autorităţilor prezenţa membrilor galeriilor la miting, ministrul Carmen Dan spune că...nu a primit date că urmau şi violenţe. Ca şi când prin natura lor membrii galeriilor sunt indivizi pacifişti a căror principală activitate o constituie poeyiile de cenaclu.

SRI a arătat, joi noapte, că nu are competenţe în ceea ce priveşte manifestările grupărilor ultras, după ce în spaţiul public au apărut informaţii cu privire la implicarea unor galerii în protestele de miercuri, dar, în măsura în care sunt obţinute date, acestea sunt transmise instituţional. „Datele și informațiile obținute exclusiv cu privire la prezența unor membri ai galeriilor cluburilor sportive la acțiunile publice de protest din centrul Capitalei au fost transmise operativ instituțiilor legal abilitate (Inspectoratul General al Poliției Române, Jandarmeria Română, Serviciul de Pază și Protecție).” spune un comunicat SRI.

Pe de alta parte, ministrul de Interne, Carmen Dan, a afirmat, la România TV, că nu a primit date de la serviciile de informaţii că la protestele de miercuri ar fi urmat să aibă loc şi violenţe.

În ultimele ore ale manifestatiei din Piata Victoriei au avut loc incidente provocate de grupuri izolate de persoane, care au aruncat cu diverse obiecte contondente, cu torţe şi petarde, forţele de ordine ripostând cu gaze lacrimogene. Şapte persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale în urma incidentelor, trei fiind civili.

 

 

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră