Cum au reacţionat oamenii politici, partidele, dar şi personalităţi ale României la aflarea veştii trecerii în nefiinţă a Reginei Ana a României, din postările pe reţelele de socializare. O sinteză pe care am alcătuit-o imediat după ce vestea a început să se "rostogolească" în întreaga lume.
Iată, mai jos, într-o ordine care nu ţine seama de rang neapărat, mesajle postate pe Facebook. Sunt cuvinte alese cu grijă, mai multe sau mai puţine, dar care toate exprimă regrete.
“Majestatea Sa Regina Ana a României va rămâne pentru totdeauna în memoria şi în sufletele noastre drept unul dintre cele mai importante simboluri de înțelepciune, demnitate şi un reper deosebit de conduită morală.
De-a lungul vieții sale, Ana a României a fost expresia celor mai distinse valori de decenţă, devotament şi dragoste faţă de Țara al cărei nume l-a purtat.
Doresc să transmit, în aceste clipe dificile, compasiunea şi solidaritatea mea Majestății Sale Regelui Mihai și întregii Familii Regale.
Klaus Iohannis, preşedintele României
„Sincere condoleanţe! Dumnezeu să o odihnească!”
Corina Creţu, comisar european
"M-a întristat profund vestea decesului Majestății Sale, Regina Ana. Întreaga sa viață a fost o prezență decentă, cu foarte mult bun simț și care a reprezentat cu cinste monarhia din țara noastră. Și-a meritat pe deplin numele de "Regină a României". Transmit sincere condoleanțe Casei Regale. Dumnezeu să o odihnească pe Majestatea Sa!"
Gabriela Firea, primarul oraşului Bucureşti
„Este o zi tristă pentru toți românii care se simt atașați de valorile regalității. Majestatea Sa, Regina Ana a României, rămâne un simbol al dedicării și atașamentului față de poporul român”.
Partidul Naţional Liberal (PNL)
"Un reper al istoriei noastre recente, o figură luminoasă şi plină de blândeţe, un simbol al demnităţii şi al eleganţei umane. Dumnezeu s-o odihnească în pace pe Majestatea Sa, Regina Ana a României!"
Alina Gorghiu, copreşedinte PNL
„Regina Ana a fost o adevărată regină, o parteneră demnă și apropiată Regelui Mihai”, a declarat președintele de onoare al PNL, Mircea Ionescu Quintus, pentru News.ro. De asemenea, Mircea Ionescu Quintus a precizat că a aflat „cu tristețe” de moartea Reginei Ana.
Dumnezeu să o odihnească, noi nu uităm că a fost o parteneră demnă şi apropiată a Regelui Mihai.O femeie reţinută, o adevărată regină."
Mircea Ionescu Quintus, preşedinte de onoare al PNL
Istoricul şi politologul Vladimir Tismăneanu a publicat pe Facebook o fotografie în care apare alături de Regele Mihai şi Regina Ana, în Washington, 1990. Mesajul care însoţeşte imaginea este în limba engleză: "In Memoriam H.M Ana de Bourbon-Parma, Queen of Romania. She was noble, dignified, and unbending. May she rest in peace...
Washington, DC, Spring 1990...". "Era nobilă, plină de demnitate, fermă, de neclintit. Odihnească-se în pace!", a scris Vladimir Tismăneanu.
Într-o declaraţie pentru MEDIAFAX, academicianul şi profesorul Răzvan Theodorescu a precizat că românii trebuie să le transmită condoleanţe fiicelor Reginei Ana şi Regelui Mihai, Principeselor Elena, Margareta, Irina, Maria şi Sofia: "Este o grea lovitură pentru regele Mihai alături de care Regina Ana a stat de-a lungul întregului exil. Ea a fost un sprijin exemplar pentru copii, pentru fete. Românii trebuie să le transmită condoleanţele lor".
Acesta a declarat că Regina Ana a fost o persoană distinsă şi implicată în diverse acţiuni ce priveau România: "Am cunoscut-o pe regina Ana, puţin, dar am cunoscut-o, o persoană de deosebită distincţie şi care, alături de soţul său, a căutat să se implice cât mai mult în ultimii ani, cât i-a permis sănătatea, în viaţa românească. Din câte înţeleg, va fi înhumată în noua Biserică regală şi arhiepiscopală nou construită de la Curtea de Argeş, deci va rămâne în mijlocul României.", a fost mesajul transmis de academicianul Răzvan Theodorescu.
"Federația Comunităților Evreiești din România – Cultul Mozaic a aflat cu adâncă durere vestea încetării din viață a Majestății Sale Regina Ana. Demnitatea și delicatețea sa, tăria de caracter și dragostea față de membrii Familiei Regale și toți semenii săi, au făcut din Regina Ana un adevărat simbol al regalității românești.
Ne exprimăm profunda mâhnire față de această mare pierdere a întregului popor român. Suntem, cu tot sufletul, alături de Majestatea Sa Regele Mihai I și de întreaga Familie Regală.
Evreii din România resimt cu durere această mare pierdere a Casei Regale a României, atât de încercată de soartă. Nu vom uita niciodată demersurile pline de umanism și răspundere ale Casei Regale a României, pentru salvarea evreilor români de la nimicirea lor în cadrul soluției finale.
Dumnezeu să binecuvânteze amintirea Majestății Sale Regina Ana și să o odihnească în pace."
Federația Comunităților Evreiești din România - pagina oficială
Președinte - Dr. Aurel Vainer, deputat
"Regina Ana nu mai e... S-a sfarsit si o poveste de dragoste care a durat 67 de ani! Regele si Regina s-au cunoscut la Londra in 1947.
Regele Mihai I i-a cerut mana principesei Ana de Bourbon-Parma la numai o saptamana de la prima lor intalnire. Casatoria Regelui a marcat si inceputul unui exil de 44 de ani. Regele Mihai I si Regina Ana au cinci fiice: Principesa Mostenitoare Margareta, Principesa Elena, Irina Walker, Principesa Sofia si Principesa Maria. Dumnezeu s-o odihneasca in pace!"
Teo Trandafir, realizator de televiziune
"Majestatea Sa Regina Ana a României a încetat din viață. Condoleanțe Familiei Regale."
Mihai Gădea, realizator de televiziune
CITIŢI ŞI:
UPDATE. A încetat din viață Majestatea Sa, Regina Ana
VIDEO: Povestea Reginei Ana, în imagini rare