Important! Decizia de concediere produce efecte din ziua în care este comunicată salariatului, iar acesta este îndreptățit să o conteste în instanță. Dacă o concediere este dispusă fără respectarea prevederilor legale în vigoare, aceasta este nulă.
În plus, judecătorii au apreciat că angajatorul nu poate să înlocuiască preavizul cu despăgubiri și nici să acopere nulitatea concedierii prin acordarea de despăgubiri și recunoașterea vechimii în muncă.
În ce situații poate un salariat să fie dat afară:
Contractul individual de muncă, adică actul în baza căruia o persoană se obligă să lucreze pentru un angajator în schimbul unui salariu, poate să înceteze de drept, prin acordul părților sau ca urmare a inițiativei uneia dintre părți. Concedierea se încadrează, potrivit Codului muncii, în ultima categorie.
„O comunicare verbală (a deciziei de concediere a salariatului - n. red.) nu prezintă nicio relevanță, echivalând cu necomunicarea.”
Extras din Decizia ICCJ nr. 34/2016.
„Concedierea reprezintă încetarea contractului individual de muncă din inițiativa angajatorului. Concedierea poate fi dispusă pentru motive care țin de persoana salariatului sau pentru motive care nu țin de persoana salariatului”, scrie în actul normativ. Astfel, un angajat poate fi dat afară din motive ce țin de el în următoarele situații:
a săvârșit o abatere gravă sau abateri repetate de la regulile de disciplină a muncii ori de la cele stabilite prin contractul individual de muncă, contractul colectiv de muncă aplicabil sau regulamentul intern (aceasta este, practic, o sancțiune disciplinară);
este arestat preventiv sau este arestat la domiciliu timp de peste 30 de zile;
dacă se constată inaptitudinea fizică și/sau psihică a acestuia, astfel că îndeplinirea atribuțiilor locului de muncă nu este posibilă;
dacă acesta nu corespunde profesional locului de muncă în care este încadrat.
Referitor la concedierea pentru motive ce nu țin de persoana salariatului, în Codul muncii este indicată situația în care locul de muncă al persoanei vizate este desființat din motive serioase, potrivit avocatnet.ro.
În anumite cazuri, preavizul este obligatoriu la concediere:
Anumiți salariați care sunt dați afară au dreptul la un preaviz minim, potrivit Codului Muncii, scrie avocatnet.ro. Mai precis, regula este valabilă la concedierea pentru inaptitudine fizică și/sau psihică, la cea pentru necorespundere profesională și la cea individuală/colectivă determinată de desființarea locului de muncă.
Perioada minimă de preaviz stabilită de documentul citat este de 20 de zile lucrătoare. Cu alte cuvinte, preavizul este reprezentat de perioada pe care un salariat o mai lucrează efectiv după ce este informat că îi va înceta contractul individual de muncă din decizia angajatorului. Având în vedere obligativitatea preavizului, ICCJ a stabilit acum peste un an că, dacă un angajator nu acordă cel puțin cele 20 de zile prevăzute de lege, concedierea este considerată nulă.
„Se poate considera că dreptul la preaviz, ca o garanție împotriva abuzurilor și nelegalităților la care poate recurge angajatorul în caz de concediere, a fost reglementat de legiuitor pentru protecția salariatului de bună-credință, de vreme ce ipotezele legale în care preavizul trebuie acordat nu presupun culpa persoanei în cauză. (...) Acordarea termenului de preaviz reprezintă o etapă premergătoare procedurii concedierii, incluzându-se, în consecință, în această procedură, iar nerespectarea cerinței legale imperative în discuție conduce la aplicarea sancțiunii nulității absolute a concedierii, la cererea angajatului”, este explicat în Decizia ICCJ nr. 8/2014 a Completului competent să judece recursul în interesul legii.
