Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România anunţă că, din 2 noiembrie până în 30 iunie 2016, circulaţia rutieră va fi închisă pe DN 7C (Transfăgărăşan), pe sectorul de drum cuprins între km 104+000 (Piscu Negru) - km 130+800 (Cabana Bâlea Cascadă). Măsura a fost luată pentru evitarea situaţiilor ce pot periclita siguranţa circulaţiei, din cauza fenomenelor naturale extreme (căderi de stânci, alunecări de teren).
„Deşi în conformitate cu Regulamentul de funcţionare al drumului naţional DN 7C (Transfăgărăşan) - indicativ AND 524/2015 aprobat prin Decizia Directorului general al CNADNR SA nr. 836/04.09.2015, circulaţia rutieră trebuie închisă pe sectorul de drum cuprins între km 104+000 + km 130+800 începând cu data de 01 noiembrie, CNADNR SA a decis amânarea închiderii circulaţiei cu o zi”.
Totodată, CNADNR informează că în perioada 2 noiembrie 2015 – 31 martie 2016 circulaţia rutieră va fi închisă pe sectorul de drum DN 67 C (Transalpina) cuprins între km 34+800 (Rânca) - km 79+200 (Curpat).