Regia Naţională a Pădurilor (RNP) - Romsilva a anunțat miercuri, 23 noiembrie, că scoate la vânzare în acest an aproape 31.000 de pomi de Crăciun. Cei mai scumpi sunt brazii în ghiveci, anunță știripesurse.ro. Realitatea de la piață va fi diferită față de prețurile oficiale.
Așa cum s-a întâmplat și anul trecut, comercianții vor prefera să arunce brazii imediat după sărbători decât să facă reduceri pentru ca un număr cât mai mare de oameni să-și poată permite simbolul Crăciunului în fiecare casă.
Potrivit lui Bodgan Boghian, şef serviciu în cadrul Direcţiei Comerciale a Romsilva, la Pepiniera Silvică Cozieni din judeţul Ilfov, prețurile pornesc de la 15 lei pentru specia molid şi ajung la 35 de lei pentru cei din specia brad.
”Romsilva oferă spre vânzare pentru sezonul Sărbătorilor de iarnă din acest an aproape 31.000 de pomi de Crăciun, iar preţurile sunt aceleaşi ca şi în anii trecuţi. Acestea pleacă de la 15 lei, inclusiv TVA, la specia molid, cu dimensiunea de 0,7 şi un metru, iar cei care ajung la înălţimea de 3 metri sunt la 25 de lei, în timp ce pentru specia brad preţul este între 25 şi 35 de lei. Preţurile acestea sunt valabile aici, la locul de recoltare, iar dacă sunt transportaţi în pieţe sau în alte locaţii se adaugă costurile de transport, manipulare şi depozitare. Posibilităţile de recoltare din acest an au fost cam aceleaşi ca şi în anii precedenţi. Anul trecut am avut posibilitatea să recoltăm 34.000 de pomi de Crăciun şi am vândut efectiv în jur de 30.000 de brazi”, a precizat reprezentantul Romsilva.
Preţurile sunt mai mari pentru brazii în ghiveci, deoarece acestea sunt în funcţie de cheltuielile care au fost efectuate pentru producerea lor şi pot varia între 100 şi 250 de lei.
piniera Silvică Cozieni din judeţul Ilfov are peste 100 de ani şi se întinde pe o suprafaţă de 10 hectare. Aceasta produce în general puieţi forestieri pentru împăduriri, dar şi puieţi ornamentali, respectiv 50.000 - 60.000 de puieţi pe ciclu de producere, circa 10.000 la hectar. ”În schimb la puieţii forestieri, din semănătură, obţinem în maximum 2 ani de la 150.000 la 300.000 de puieţi la hectar. Practic, de pe un hectar putem facem puieţi pe care îi putem planta pe circa 60 de hectare şi vorbim aici de stejar”, a adăugat Florian Băncilă.
Potrivit datelor Romsilva, dintre cei 30.594 de pomi de Crăciun puşi pe piaţă în acest an prin intermediul ocoalelor silvice de stat, 21.814 bucăţi, adică aproape 75%, sunt produşi în pepinierele silvice ale Romsilva, în cadrul unor culturi specializate, iar 8.780 provin din lucrări silvice autorizate, în urma cărora se extrag exemplarele din regenerările naturale unde există o densitate excesivă. Majoritatea pomilor de Crăciun oferiţi spre vânzare în acest an sunt din specia brad, 22.295, în timp ce restul de 8.299 de bucăţi sunt din specia molid sau alte specii de răşinoase.