Tragedia petrecută în cursul serii de vineri în Clubul Colectiv ridică, tardiv încă o dată, problema avizelor de funcționare primite localurile de acest gen, reglementările și normele legale fiind, se pare, privite cu lejeritate.
În luna aprilie 2014, trei tinere şi-au pierdut viaţa într-un incendiu produs într-un club din Constanţa. Flăcările au cuprins, atunci, o clădire cu două etaje în care funcționau un restaurant şi un club în care în acel moment se desfăşura un concert rock.
Trei tinere dansatoare, aflate în vestiar, nu au mai putut ieși din clădire, pierzându-ți viața. Alte patru persoane au fost transportate de urgenţă la spital.
În februarie 2012, două explozii s-au produs la o diferenţă de numai câteva ore, într-o discotecă aflată la subsolul unei clădiri din apropierea primăriei Sighetu Marmaţiei. Potrivit anchetei, explozia ar fi avut loc în zona toaletelor, în momentul în care un grup de fete se afla acolo la fumat. Cauza producerii deflagrației a fost o conductă de gaze care se fisurase.
Şase tinere, rănite în prima explozie, au fost transportate, cu un avion al Armatei, în București și au fost internate la Spitalul de Arşi. Victimele, cu vârste cuprinse între 16 şi 23 de ani, aveau arsuri de gradul doi şi trei.
În cea de-a doua deflagraţie au fost prinşi mai mulţi poliţişti şi pompieri sosiţi la faţa locului. Printre răniţi s-au numărat adjunctul Detaşamentului de Pompieri Sighetu Marmaţiei, directorul companiei de gaze, un ofiţer de criminalistică, patronul barului, doi criminalişti băimăreni şi un notar. În urma celei de-a doua explozii, alţi opt răniţi au fost aduşi în Capitală tot cu o aeronavă MApN. Doi dintre aceştia aveau arsuri pe 65% din suprafaţa corpului.
Din păcate, tragedia consumată în cursul serii de vineri în Club Control este încă un exemplu a unei drame, care putea fi evitată extrem de simplu, doar în aparență: aplicarea legii!