„Controlul a fost generat de publicarea unui număr mare de lucrări științifice de către condamnații aflați în penitenciare, cu precădere în anii 2014-2015. Întrucât în complinirea procedurii de elaborare a acestor lucrări era necesară recomandarea unui profesor sau conferențiar universitar, această verificare excede competenței stricte a Ministerului Justiției, care însă, prin cabinetul ministrului și corpul de control al acestuia, asigură conlucrarea la efectuarea acestui control", precizează Guvernul într-un comunicat de presă.
Ministrul Justiţiei Raluca Prună a declarat, săptămâna trecută, că va propune o Ordonanţă de Urgenţă prin care să fie abrogată dispoziţia din lege care prevede că deţinuţii care scriu lucrări ştiinţifice în puşcărie beneficiază de o reducere cu 30 de zile a pedepsei, pentru fiecare carte. Ministrul a precizat că "fenomenul este complet scăpat de sub control". În plus, DNA a deschis dosar penal în cazul cărţilor scrise de deţinuţi şi face verificări privind favorizarea făptuitorului, fiind vizaţi profesori universitari care au coordonat sau validat lucrările, reprezentanţii editurilor care le-au publicat şi funcţionari ai ANP care au propus eliberarea.
„Scriitorii“ deţinuţi şi coordonatorii lor luaţi la puricat de procurori
Controversatele lucrări- publicate, într-o perioadă, pe bandă rulată de unii deţinuţi din spatele gratiilor- au fost luate la puricat. Astfel, atât cei care au susţinut că sunt autorii lucrărilor, cât şi cei care i-au girat/coordonat ar putea fi vizaţi de o nouă anchetă a procurorilor. Mai exact, Direcția Națională Anticorupție s-a sesizat din oficiu cu privire la suspiciune săvârșirii infracțiunii de favorizarea făptuitorului, în modalitatea ajutorului dat unor persoane condamnate pentru infracțiuni de corupție, în scopul de a îngreuna executarea pedepselor aplicate de instanțele de judecată. Mai mult, atât Raluca Prună,actualul ministru al Justiţiei, cât şi procurorii DNA cer reguli noi privind modalitatea de scriere a lucrărilor celor aflati in spatele gratiilor.
Cităm din comunicatul DNA:
„Potrivit procesului verbal de sesizare din oficiu întocmit de procurori, fapta ar fi fost săvârșită de mai multe persoane care au acționat concertat în scopul de a crea aparența că sunt îndeplinite condițiile legale pentru ca persoanele condamnate să fie liberate condiționat. Dintr-o notă întocmită de Administrația Națională a Penitenciarelor, precum și din datele existente în spațiul public rezultă indicii că, în realitate, aceste condiții nu erau îndeplinite în realitate, iar prin faptele săvârșite s-a urmărit exclusiv favorizarea persoanelor condamnate.
În această modalitate, printre persoanele condamnate la pedepse cu închisoarea pentru infracțiuni de corupție se regăsesc condamnați care au executat sau urmează să execute cu până la 300 de zile mai puțin decât stabilise instanța de judecată, exclusiv ca urmare a activității infracționale care face obiectul sesizării din oficiu. Astfel, potrivit art. 96 alin. 1 lit. f din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor, în cazul elaborării de lucrări științifice, se consideră 30 de zile executate, pentru fiecare lucrare științifică. Pentru a profita de această prevedere, s-ar fi creat un mecanism în care ar fi implicate cadre universitare, reprezentanți ai unor edituri și membri ai comisiilor din penitenciare, care au acționat coroborat, astfel încât persoanele condamnate să apară ca autori de lucrări științifice, iar pedepsele aplicate de instanțe să se considere ca executate“, explică procurorii.
DNA cere reguli noi pentru deţinuţii-scriitori
În mai 2015, Direcția Națională Anticorupție a făcut o sesizare la Consiliul Superior al Magistraturii și la ministerul Justiției prin care cere modificare a legii privind executarea pedepselor. Mai exact, procurorii anticorupție susțin că este nevoie de o analiză mai riguroasă a lucrărilor științifice scrise de cei condamnați definitiv, având în vedere că există mai multe persoane care au reușit să iasă mai repede din închisoare după ce au scris mai multe cărți.
Legea la care se face referire este Legea nr.254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal care, la articolul 96, se referă la partea din durata pedepsei care este considerată ca executată pe baza muncii prestate şi/sau a instruirii şcolare şi formării profesionale.
„(1) Pedeapsa care este considerată ca executată pe baza muncii prestate sau a instruirii şcolare şi formării profesionale, în vederea acordării liberării condiţionate, se calculează după cum urmează: în cazul elaborării de lucrări ştiinţifice publicate sau invenţii şi inovaţii brevetate, se consideră 30 de zile executate, pentru fiecare lucrare ştiinţifică sau invenţie şi inovaţie brevetate”, se arată în legea citată.
Ce a declarat Ministrul Justiţiei
Ministrul Justiţiei a anunţat că lucrează la rezolvarea lacunelor legislative privind deţinuţii deveniţi scriitori peste noapte. Asta după ce un raport al ministerului a scos la iveală faptul că aproape 200 de puşcăriaşi au publicat nu mai puţin de 400 de cărţi, în ultimii trei ani pentru a ieşi mai repede din închisoare potrivit B1 Tv. Reamintim că, cu fiecare lucrare scrisă, deţinutului i se va reduce 30 de zile din pedeapsă. De altfel, Gigi Becali, unul din cărturarii de după gratii, a dezvăluit că există anumiţi "îndrumători", de meserie profesori universitari, care îi ajută pe deţinuţi să scrie cărţile ştiinţifice.Aşadar, ai carte, ai parte?
”Eu sunt aici pentru alegeri la CSM. Nu înțeleg să dau azi declarații despre cărțile din pentenciar, dar vă asigur că lucrez la acest lucru”, a declarat astăzi Raluca Prună. Este prima reacţie oficială a ministrului Justiţiei după ce un raport al instituţiei a demonstrat negru pe alb "portiţa" descoperită de condamnaţi pentru a ieşi de după gratii înainte de vreme. Iar aceştia au profitat din plin. Aproape 200 de puşcăriaşi au publicat peste 400 de cărţi, în ultimii trei ani.
”Cărţile care sunt scrise, la început scrie îndrumătorul care te va îndruma ca să scrii acea carte, adică acel profesor universitar care recomandă. E posibil să fie scrise de alţii şi să dea ei manuscrisul. Că până acum dădeai direct cartea, acum la puşcărie zice domnule trebuie să dai manuscrisul. Da, binenţeles că poate o scrie îndrumătorul şi tu o copiezi de mână după îndrumător şi dai manuscrisul tău, scris de mâna ta. Dar dacă legea permite atsa, care e problema?”, a spus Gigi Becali.
În condiţiile în care, pentru fiecare lucrare ştiinţifică scrisă în puşcărie, deţinutului i se reduce pedeapsa cu 30 de zile, campioni sunt Dinel Staicu şi Dan Voiculescu - fiecare, cu câte zece lucrări "ştiinţifice". Fostul primar din Cluj-Napoca, Sorin Apostu, a scris și el cinci cărți din vara lui 2014, printre care amintim "Controlul calității peștelui, batracienilor și fructelor de mare”. Şi Ioan Niculae, arestat pe 2 aprilie 2015, a scris în cinci luni de detenţie, cinci lucrări ştiinţifice.