Claudiu Petre şi Adrian Rugină, EROII de la Colectiv, decoraţi post-mortem de preşedintele Iohannis

02 Noi 2015
Claudiu Petre şi Adrian Rugină, EROII de la Colectiv, decoraţi post-mortem de preşedintele Iohannis
Preşedintele Klaus Iohannis a conferit post-mortem Ordinul Naţional „Pentru Merit” în grad de Cavaler lui Claudiu Petre şi lui Adrian Rugină, în semn de apreciere pentru curajul, altruismul şi dăruirea de care au dat dovadă în timpul tragicului eveniment de la Clubul „Colectiv” din Bucureşti. 

Inn momentul în care a văzut că prietenii săi nu au ieşit din clubul care ardea, Claudiu nu a stat pe gânduri şi a intrat de două ori pentru a îi salva.

"Când am văzut că se duce flacăra în sus, mi-am luat geanta şi am fugit la uşă... Au fost câteva secunde. Mi-am dat seama că trebuie să mă bag undeva, într-un colţ, cât mai jos, că nu mai respiram normal. M-am băgat în hol, la intrare, şi m-a stins Claudiu. M-a luat afară si s-a dus să mai salveze", a mărturisit prietena lui Claudiu, Flavia.

ULTIMUL MESAJ POSTAT DE CLAUDIU PETRE


Înainte de tragedia de la Colectiv, Claudiu Petre, eroul care a salvat o fată și apoi s-a întors în club, a postat, vineri, un mesaj cutremurător pe Facebook.
"Au trecut 24 de ore de când am pus un ticket (151029-000223) la Telekom România... încă nici un răspuns... E OK... vine weekend-ul... nu cred că am nevoie de Internet", au fost ultimele rânduri scrise de Claudiu Petre pe Facebook, potrivir dcnews.

CINE A FOST ADRIAN RUGINA

Adrian Rugină, care era toboşar al trupei Bucium, a murit în incendiul din Bucureşti. Originar din Piatra-Neamţ, Adrian Rugină, în vârstă de 38 de ani, care a fost şi membru al trupei Teuton, a ieşit printre primii din Colectiv după izbucnirea incendiului, însă s-a întors în club pentru a salva alte persoane, potrivit relatărilor de pe pagina sa de Facebook.

Potrivit ultimului bilanţ, în urma incendiului izbucnit vineri noapte în clubul Colectiv au murit 31 de persoane, ultima - un tânăr neidentificat de la Spitalul de Arşi- în cursul zilei de luni. Alte aproximativ 130 de persoane sunt internate în mai multe spitale din Bucureşti, până la 90 fiind în stare critică şi gravă.

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră