Tragedie în Bihor. Un camion plin cu pietriş s-a răsturnat peste trecători, în Salonta. Două persoane, o femeie şi un copil, surprinse sub camion, au murit.
“Camionul a fost ridicat cu ajutorul unei macarale şi, din nefericire, sub acesta au fost surprinse două persoane, un adult şi un copil. Medicul a declarat decesul acestora”, a declarat pentru TVR căpitanul Camelia Roşca, de la ISU Bihor, a declarat pentru TVR.
Surse neoficiale, citate de agerpres.ro, spun că este vorba despre o femeie şi un copil, iar surse locale citate de news.ro, că este vorba despre o femeie şi nepoata acesteia, de aproximativ un an, poliţiştii urmând să stabilească identitatea celor două.
Conform purtătorului de cuvânt al Poliției Bihor, comisarul Alina Dinu, accidentul s-a produs pe DJ 795, pe strada Tincii din municipiul Salonta.
"Polițiștii rutieri efectuează cercetările la fața locului pentru a stabili cauzele și circumstanțele în care s-a produs evenimentul. Recomandăm conducătorilor auto să respecte indicațiile polițiștilor rutieri. Traficul în zonă nu a fost blocat, circulația fiind dirijată pe un singur fir de polițiștii rutieri," a spus Alina Dinu.