Caz șocant, vineri, în Capitală, care le amintește bucureștenilor de crima de la metrou. Un bărbat a murit în staţia Calea 13 septembrie, după ce a fost împins în faţa tramvaiului de un om al străzii, a informat Societatea de Transport Bucureşti (STB).
"Pe Şoseaua Progresului, accident mortal în staţia Calea 13 septembrie. Un călător neidentificat, în vârstă de 54 de ani, aflat pe refugiu, a fost împins de un om al străzii şi a fost lovit lateral de tramvai. Liniile 1, 8, 11, 25, deviate. S-a format linie navetă pentru călători", a anunţat STB, pe Twitter.
A fost introdusă linia navetă pentru preluarea călătorilor pe Şoseaua Progresului, liniile de tramvai fiind deviate.
Un procuror criminalist de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi ofiţeri ai Serviciului Omoruri au preluat cercetările în vederea stabilirii cauzelor şi condiţiilor în care s-a produs decesul bărbatului care a fost împins în faţa unui tramvai.
Potrivit Biroului de presă al Poliţiei Capitalei, cadavrul a fost ridicat şi transportat la Institutul de Medicină Legală în vederea efectuării necropsiei.
"Astăzi, în jurul orei 15,00, prin apel 112 a fost sesizat faptul că pe calea de rulare a tramvaiului, la intersecţia Calea 13 Septembrie cu şoseaua Progresului, se află căzut un bărbat. La faţa locului au fost direcţionate echipaje medicale, precum şi ale Brigăzii Rutiere. Bărbatul nu prezenta semne vitale, fiind declarat decedat", informează un comunicat al Direcţiei Generale a Poliţiei Municipiului Bucureşti (DGPMB) transmis vineri AGERPRES.
Vatmanul nu a putut oferi nicio informație. Le-a declarat polițiștilor că nu a văzut nimic, pentru că impactul a avut loc în lateralul celui de-al doilea vagon, scrie stiri.tvr.ro.
Acum, polițiștii speră că imaginile de pe camerele de supraveghere vor fi suficient de concludente încât să poată stabili cum a murit bărbatul. Așteaptă și rezultatele necropsiei, pentru că o altă teorie este că bărbatului i s-a făcut rău și a căzut în momentul în care tramvaiul a trecut pe lângă el.