Fostul preşedinte al Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean, a invervenit pe tema discuțiilor în jurul situației create de faptul că deciziile Curţii Constituţionale nu au fost puse în acord a cu legile în vigoare, în termen de 45 de zile, Fostul președinte al Curții Constituționale, practic, abuzul în serviciu este parţial dezincriminat.
"Mi-e greu să înţeleg de unde provine această mirare că uite ce s-a întâmplat la Alba Iulia. Dacă oamenii ar citi legile şi hotărârile Curţii Constituţionale, nu ar fi fost nicio surpriză că un judecător de la Alba Iulia a admis o contestaţie la executare pentru că, din câte am înţeles, omul acela a fost condamnat pentru abuz în serviciu şi ce s-a reţinut la el a fost că nu a respectat o Hotărâre de Guvern sau nişte norme de aplicare a unei Hotărâri de Guvern. Ori, Curtea Constituţională, prin decizia aceea din 15 iunie 2016 – nu mai eram preşedinte în ziua aceea – a spus că infracţiunea aceasta de abuz în serviciu se comite doar dacă prin fapta funcţionarului se încalcă o îndatorire prevăzută într-o ordonanţă, o ordonanţă de urgenţă sau într-o lege”, a explicat Augustin Zegrean.
Zegrean explică că din moment ce legea nu a fost pusă în acord cu deciziile CCR, aceste texte se suspendă de drept. "După ce au trecut cele 45 de zile este evident că restul din definiţia textului legal nu mai este în fiinţă pentru că textul este lipsit de efecte juridice, textul acela nu mai există. Este evident că, după ce s-au împlinit cele 45 de zile, partea aceea din textul care incriminează abuzul în serviciu nu mai există".
Întrebat cine este de vină pentru că nu s-a pus de acord legislaţia cu decizia Curţii, fostul preşedinte al CCR susţine că poate nu a existat interes în rezolvarea acestei probleme. "Este greşit să pui problema în felul acesta. De multe ori, emitentul actului normativ, Guvernul sau Parlamentul, după caz, cum zice legea, nu mai are interes să pună de acord legea cu decizia Curţii sau lucrul acesta nu mai este posibil. Ce vreau eu să se înţeleagă sau să se reţină: sunt 45 de zile. După 45 de zile nu mai pui de acord legea cu decizia Curţii. După 45 de zile, emiţi o altă lege eventual. De aceea, dispoziţia legală se suspendă 45 de zile ca să dea posibilitatea legiuitorului ca să ia o atitudine: ori că rămâne înlăturat textul acela – şi am avut multe situaţii, nu e prima oară când un text nu e pus de acord cu decizia Curţii – pentru că s-a apreciat că nu mai poate fi pusă de acord".