ATENȚIE ȘOFERI: EURO 7 a fost aprobat! 

23 Apr 2024 | scris de Cezar Osiceanu
ATENȚIE ȘOFERI: EURO 7 a fost aprobat! 

Consiliul European a adoptat noile norme EURO 7 privind valorile-limită de emisii pentru autoturisme, camionete și camioane 
 
Regulamentul Euro 7, care face parte din Strategia pentru o mobilitate durabilă și inteligentă elaborată de Comisie în 2020 și din Planul de acțiune din 2021 privind reducerea la zero a poluării, a fost prezentat de Comisie la 10 noiembrie 2022 și aprobat de către Parlamentul și Consiliul European.

Prin adoptarea în data de -2 aprilie 2024 a Regulamentul Euro 7, ce stabilește normele privind valorile-limită de emisii pentru vehiculele rutiere și durabilitatea bateriilor, s-a încheiat și ultima etapă a procesului decizional referitoare la aceste norme

Regulamentul Euro 7 adoptat include într-un singur act juridic, toate  autoturismele, camionetele și vehiculele grele in scopul continuării reducerii emisiilor de poluanți atmosferici generate de gazele de eșapament și de frâne acestor mijloace de transport rutiere pe teritoriul European. Totodată noul regulament stabilește și cerințe mai stricte privind durata de viață a parcurilor auto. 

Important de reținut este ca actualul Regulament, menține valorile-limită actuale ale emisiilor de gaze de eșapament Euro 6 pentru autoturisme și camionete dar introduce cerințe mai stricte pentru particulele solide. 
Deasemenea pentru autobuzele și camioanele grele, regulamentul impune valori-limită mai stricte pentru diverși poluanți, inclusiv pentru unii care nu au fost reglementați până în prezent, cum ar fi protoxidul de azot (N2O).
Față de prevederile actuale, Regulamentul Euro 7 introduce și valori-limită mai stricte pentru emisiile de particule produse la frânare, cu valori-limită specifice pentru vehiculele electrice. 
Este foarte important de reținut ca noile norme adoptate includ, de asemenea, cerințe mai stricte privind durata de viață pentru toate vehiculele, atât în ceea ce privește kilometrajul, cât și durata de viață ale acestora. Consecința directă va fi o modificare drastică a sistemul de vânzare/revânzare a autovehiculelor second hand des folosit în special în țările din Europa de Est. Astfel se presupune ca vor rămâne în țările de origine din Europa Centrală și de Vest mai multe mașini vechi ce vor fi preluate de către industriile de resort în scopul valorificării materialelor și materiilor prime componente. 
Regulamentul va intra în vigoare după douăzeci de zile de la publicarea lui în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. 
În funcție de datele de aplicare a regulamentului se vor aplica tipului de vehicul în cauză după cum urmează:

1. 30 de luni pentru noile tipuri de autoturisme și camionete și 42 de luni pentru autoturismele și camionetele noi

2. 48 de luni pentru noile tipuri de autobuze, camioane și remorci și 60 de luni pentru autobuzele, camioanele și remorcile noi

3. 30 de luni pentru noile sisteme, componente sau unități tehnice separate care urmează să fie montate la autoturisme și camionete și 48 de luni pentru cele care urmează să fie montate la autobuze, camioane și remorci.

Reamintim ca ținta UE de reducere de 100% pentru mașinile și camionetele noi este anul 2035. Pentru aceasta ținta, măsura interzicerii vehiculelor noi cu ardere internă pe piața internă se va lua din anul 2035, excepție făcând doar camioane, autobuze sau vehicule grele care vor putea fi produse și comercializate și după această dată.

. Normele Euro 7 vor fi necesare pentru a acoperi emisiile autoturismelor și camionetelor până la acea dată, în timp ce alte norme cuprinse în regulament (privind frânele, pneurile și durata de viață a bateriilor, de exemplu) vor continua să se aplice autoturismelor și camionetelor noi și mai curate după 2035.

Concomitent au fost aprobate de catre Consiliul Europei revizuirea reglementarilor si regulilor cu privire la timpii de conducere și timpii de odihnă al șoferilor din sectorul de transport ocazional de pasageri introduse în anul 2006. Aceste măsuri salutare vor asigura atât condiții de muncă mai bune șoferilor de autobuze destinate turismului în special dar și garanții de securitate mai bune pentru turiștii ce folosesc aceste mijloace de transport în întreaga Europa 
Noile prevederi vor intra deasemenea în vigoare după cele douăzeci de zile trecute de la publicarea în Jurnalil Oficial al Uniunii Europene 
 În România autoritățile ar fi trebuit să treacă la informarea în prima fază a opiniei publice și a transportatorilor afectați ceea ce nu au făcut până in prezent drept pentru care încercăm să suplinim cumva aceste lacune și greșeli cu care ne-am obișnuit 
Deasemenea poate ca în aceste campanii de alegeri ziariștii vor pune problema pe tapetul acestor veșnice discuții și promisiuni cu o 9 atitudine !

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră