Chiar dacă viața a mai săpat cu dalta timpului, pe ici-pe colo, câte un rid pe fața-i mereu zâmbitoare, doctorul Ovidiu Bojor are în suflet toată tinerețea lumii adunată într-un mănunchi de bunătate, înțelepciune, dragoste, optimism, etc. Pesemne, încă de mic, din vremea peregrinărilor făcute cu tatăl său pe cărări pustii de munte, pentru descoperirea și cartarea plantelor, a călcat pe tărâmul de basm, neștiut de oameni, al tinereții fără bătrânețe și al vieții fără de moarte, candoarea și puritatea sa juvenilă făcându-le pe zânele bune să-l atingă cu bagheta magică a nesfârșitei tinereți.
Și așa e și azi, când tocmai se apropie de 100 de ani pământeni. Deși aproape toată lumea îl cunoaște, să amintim totuși că Ovidiu Bojor este academician și fitoterapeut, membru al Academiei de Științe Medicale, renumit farmacist și fondator al fitoterapiei moderne în România, expert al Națiunilor Unite pentru programele de dezvoltare industrială, participant la numeroase misiuni în Asia (India, Tibet, Nepal) și cel care a urcat de patru ori pe Himalaya.
S-a născut la 1 noiembrie 1924, în Reghin, într-o familie unită și longevivă, cu tatăl profesor de științe naturale, de la care a învățat primele lucruri despre plante, roci și mici viețuitoare, și plăcera de-a umbla prin munți (după socotelile unora e posibil să fi cutreierat munții pe jos preț de 40.000 km).
Își amintește cum, pe la 14 ani, a intrat în conflict cu tatăl său, care era darwinist convins, în timp ce el îmbrățișa teoria creaționistă. Ba chiar a scris un articol, într-o revistă de specialitate, în care îl combătea pe Darwin (care-l include pe om în linia generală a regnului animal), argumentând că nici o ființă vie de pe acest pământ, cu excepția omului, nu a fost creată după chipul și asemănarea Domnului. Și tatăl i-a dat dreptate!
Tot la 14 ani avea deja un laborator acasă, într-o cameră, plin cu soluții chimice și alte substanțe, într-o parte, iar în celaltă parte erau colivii, borcane cu șerpi, broaște, cutii cu gușteri, acvarii de pești, etc. Așa a învățat să comunice cu natura și să se convingă că natura e Dumnezeu. L-a simțit în cedri, în vânt, în flori, în tot ce e viu. Și L-a mai simțit într-o noapte petrecută în Himalaya, la 5000 de metri peste omenire, când a privit cu alți ochi și cu altă simțire bolta înstelată, când s-a trezit în Cosmos, călător cu mintea și sufletul spre nemărginirile lui Dumnezeu.
„Am învățat să comunic într-un anumit fel cu natura și am înțeles că natura e Dumnezeu. Am mers foarte mult pe munți, am făcut zeci de mii de kilometri pe jos, să cartez flora României. Eram zile întregi singur, doar eu cu iarba, cu cerul, cu animalele sălbatice, dar nu-mi era teamă”, spunea mai demult. Când a ajuns cunoscut și celebru, mulți l-au îndemnat să-și deschidă cabinet, momindu-l cu cât are să câștige. N-a dat, însă, niciodată consultații pe bani. Nu l-a interesat asta. Tot ce a vrut, a fost să ajute, după puterile lui, pe cei în nevoie.
Nu crede în moarte. „Cred în tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte. Suntem infiniți, nu ne terminăm niciodată. Dacă suntem gata să acceptăm legea lui Lavoisier, care spune că nimic nu se pierde, totul se transformă, de ce să nu credem că sufletul nostru va exista pentru totdeauna? Avem de partea noastră un bagaj ancestral: religia dacilor, prima religie monoteistă, cu 5000 de ani înaintea iudaismului. Ce înseamnă ea? Un singur Dumnezeu și viață veșnică! Dacii se bucurau la înmormântări și plângeau când un nou-născut era condamnat la viață. Ei știau ceva ce noi am uitat: că viața veșnică e dincolo!”
Și totuși, astăzi, viața de aici îi amintește domnului doctor că tocmai a împlinit 97 de ani de existență omenească, ani dăruiți de Creator pentru credința, pntru bunătatea sa și pentru sufletul său mare. Să-i urăm toate cele bune, bucurii, multă sănătate și să-i mulțumim pentru toate cărțile de învățătură scrise și pentru toate sfaturile date. La mulți ani, Ovidiu Bojor!
