Președinte al secției de biologie al Academiei Române, director-fondator al Institutului de Biologie și Patologie Celulară „Nicolae Simionescu” din București, profesor asociat la universități din SUA și Canada, doctor Honoris Causa al multor universități din țară, autoare a sute de articole publicate în reviste de referință. Sunt o parte din reperele prestigioasei cariere de cercetător a doamnei academician Maya Simionescu, care azi își sărbătorește ziua de naștere.
Ca orice copil s-a visat doctor. Dar la vârsta alegerii profesiei și-a dat seama că nu ar fi un pediatru bun. Cred că aș fi plâns cu fiecare copil bolnav, spunea la un moment dat. A făcut Facultatea de biologie și din anul V, odată cu elaborarea lucrării de licență, la Institutul de Endocrinologie, începe urcușul greu dar frumos al Everestului cercetării.
Două personalități i-au marcat destinul: dr. Nicolae Simionescu și profesorul George Emil Palade. La Institutul de Endocrinologie l-a întâlnit pe doctorul Nicolae Simionescu, viitorul soț. Au lucrat împreună, dedicați cercetării care le fura tot timpul. Laboratorul le-a fost casă și microscopul cel mai prețios prieten. Amândoi priveau în aceeași direcție. Ăsta e lucrul care te duce înainte, spune doamna acad. Maya Simionescu.
În 1969, profesorul Palade, venit din SUA, a vizitat printre alte centre și Institutul de Endocrinologie. A ajuns și în laboratorul unde munceau de dimineața până noaptea târziu soții Simionescu. Abia după un an, când profesorul Palade îi invita la Universitatea Rockefeller din SUA, și-au dat seama că rezultatele prezentate atunci l-au convins asupra tenacității și dăruirii lor. După obiceiul acelor vremuri, nu li s-a permis să meargă împreună în SUA. Doamna acad. Maya Simionescu a plecat mai târziu, după diligențele făcute de însuși profesorul Palade la autoritățile statului. Acolo, a descoperit o lume diferită: o altă cultură a cercetării. Și acolo se muncea foarte mult, dar în condiții civilizate. Aveau totul în campus: masă, laborator, teren de tenis, sală specială pentru proiecții de filme, biblioteca deschisă la orice oră, fără condică, suspiciuni, controale.
„Cred că toată viața și, în special, în perioada de după întoarcere din SUA, eu am trăit în țara Științei și în Lumea Celulelor”. Este crezul doamnei academician, superb sintetizat într-un interviu celebru. De fapt, domnia sa a înțeles că în celulă se află cheia vieții și a morții. În celulă, spune domnia sa, este „sediul vieții și sediul bolii” și de aceea medicina viitorului este medicina moleculară, personalizată, cu tratament adaptat fiecărui bolnav.
„Muntele Everest. Întotdeauna eu compar cercetarea cu escaladarea unui munte. Vrei să urci în Himalaya: de la bază pleacă o echipă mare, mulțimea urcă, la nivelul doi ajung puțini, la nivelul trei, doar cei care respiră mai bine, și doar unul ajunge în vârf. Dar toți pașii sunt esențiali”, consideră doamna academician.
Este o superbă metaforă, ilustrativă pentru destinul unui om între oameni așa cum este cel al doamnei academician Maya Simionescu. A urcat toată viața Everestul cercetării, fiind printre cei aleși să ajungă în vârf.
La mulți ani!
