Arhiepiscopia Romano-Catolică București, la ceas de sărbătoare. 140 de ani de slujire a poporului lui Dumnezeu

19 Apr 2023
Arhiepiscopia Romano-Catolică București, la ceas de sărbătoare. 140 de ani de slujire a poporului lui Dumnezeu

Joi, 27 Aprilie 2023, Arhiepiscopia Romano-Catolică București împlinește 140 de ani de slujire în această parte a țării.

Pentru a celebra solemn această sărbătoare, Oficiul pentru Bunuri Culturale Ecleziastice și Patrimoniu al Arhiepiscopiei Romano-Catolice București, cu binecuvântarea ÎPS Aurel Percă, Arhiepiscop Mitropolit de București, va organiza la Catedrala „Sfântul Iosif”, în data de 27 Aprilie 2023, ora 20:00, un eveniment cultural-religios „Concert de muzică sacră”.

Concertul face parte din cele trei evenimente pe care ni le-am propus să le organizăm în catedrala „Sfântul Iosif” pentru a celebra cu bucurie aniversarea celor 140 de ani de la înființarea Arhiepiscopiei Romano Catolice București.

Primul concert a fost organizat în data de 18 martie, unde am avut posibilitatea să ascultăm Stabat Mater Dolorosa de G.B. Pergolesi și Sonata da Chiesa, nr. 6 în Si bemol Major de W.A. Mozart. Tot atunci, am avut ocazia să ascultăm, pentru prima dată, opera Vir Fidelis de Pr. L. Lambillotte, pusă pe note pentru orchestră și soliști. Și la acel concert, publicul a fost numeros și s-a simțit foarte bine în compania Orchestrei ANIMA și a artiștilor invitați.
 
La concertul de pe data de 27 aprilie 2023, publicul va avea parte de o seară deosebită în compania Orchestrei ANIMA, a Corului Catedralei „Sfântul Iosif” din București, dar și a soliștilor invitați: Georgiana Dumitru - soprană, Eudochia Dumitrița Sinița - mezzosoprană, Andrei Mihalcea - tenor, Iustinian Zetea, bas. Orchestra ANIMA va fi dirijată de dirijorul principal Cătălin Toropoc.

Orchestra ANIMA este constituită din instrumentiști profesioniști și vârfuri de lance ale generației de tineri instrumentiști, iubitori de muzica sacră.
 Vestirea iubirii lui Dumnezeu, prin Cânt și Cuvânt, este obiectivul primordial al activităților cultural-religioase din catedrala noastră.  
 
Programul concertului:
FRANZ SCHUBERT
1. Missa nr. 2 în Sol Major
2. Simfonia nr. 5 în Si bemol Major
3. Magnificat în Do Major
 
Operele acestea au fost alese pentru a evidenția solemnitatea celebrării celor 140 de ani de la înființarea Arhiepiscopiei Romano-Catolice București. Totodată, operele care vor fi interpretate sunt o invitație la bucurie, la a fi recunoscător față de toți aceia care au slujit în această parte a țării, în Arhiepiscopia Romano-Catolică de București.
Al treilea eveniment va fi organizat în data de 23 mai 2023, unde ne vom bucura de o altă seară deosebită, în care vom asculta opera Requiem nou compusă, care va fi interpretată de artiștii Operei Naționale București, sub bagheta domnului dirijor Daniel Jinga, Manager general al Operei Naționale București.

Propunem lucrarea Requiem pentru a comemora pe toți episcopii, preoții, persoanele consacrate și credincioșii, de fapt pe toți aceia care au mers înaintea noastră cu semnul credinței în această parte a țării, în arhidieceza de București.
Este un semn de recunoștință și de rugăciune pentru munca și efortul lor de a aduce credința mai departe în Arhiepiscopia de București.
Evenimentele vor fi sprijinite de Oficiul pentru Bunuri Culturale Ecleziastice și Patrimoniu al Arhiepiscopiei Romano-Catolice București, precum și de sponsori generoși.

Intrarea este liberă.

Pr. Eugen Răchiteanu
Consilier arhiepiscopal

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră