"În timpul derulării unei activități specifice de educație cu cei doi deținuti, aceștia au devenit violenți și amenințând-o cu un cuțit improvizat au obligat-o să se deplaseze în grupul sanitar al clubului cu intenția de a o agresa sexual. Acționând cu tact și profesionalism, lucrătoarea i-a convins pe cei doi deținuți să renunțe la intenție după aproximativ 10 minute", informează reprezentanții Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP).
"A fost informată imediat conducerea unității care a luat măsuri urgente de sancționare a celor doi deținuti. În cauză a fost sesizat Parchetul de pe lângă Judecatoria Medgidia.
La nivelul Penitenciarului Poarta Alba s-a demarat o anchetă pentru a stabili cauzele producerii evenimentului și împrejurările în care deținuții au intrat în posesia cuțitului improvizat.
Conducerea Administrației Naționale a Penitenciarelor felicită angajata pentru profesionalismul și stăpânirea de sine dovedite în gestionarea acestei situații și evidențiază eforturile deosebite ale întregului personal din sistemul penitenciar care se confruntă zilnic cu riscuri și situații deosebite. Totodată, conducerea ANP precizează că nu va tolera sub nici o formă actele de agresiune împotriva personalului, luând cele mai drastice măsuri în conformitate cu prevederile legale
Conform art. 205 din codul penal, lipsirea de libertate a unei persoane în mod ilegal se pedepsește cu închisoarea de la unu la 7 ani. Dacă fapta este săvârșită de către o persoană înarmată pedeapsa este închisoarea cuprinsă între 3 și 10 ani", mai spun reprezentanții ANP.
Cum a fost posibilă această grozăvie?
Sindicatul Omnia din Administrația Națională a Penitenciarelor reacționează în cazul tentativei de viol asupra angajatei de la Penitenciarul Poarta Alba, cerând măsuri urgente de protecție a personalului.
"Administrația Națională a Penitenciarelor a făcut public, astăzi 14.10.2016, incidentul în care o angajată de la Penitenciarul Poartă Albă a fost sechestrată cu intenția de a fi violată de către doi deținuți extrem de periculoși. N-a făcut însă publice și condițiile în care această grozăvie a fost posibilă: tolerarea abuzurilor la nivel de management, lipsă de personal și lipsă celor mai elementare mijloace și proceduri de siguranță pentru personal. Personalul din penitenciare este expus unor riscuri profesionale și personale greu de imaginat de către cineva care nu lucrează în fiecare zi cu tâlhari, criminali, violatori și alte categorii de infractori; în cea mai mare parte recidiviști. Agresiunile asupra personalului se întâmplă la locul de muncă și se întâmplă în comunitate, atunci când aceștia se întâlnesc cu foști deținuți. Angajații sunt atacați chiar și în propria casă, iar nu puține cazuri sunt cele în care bunuri le sunt distruse și sunt agresați în public.
Deși de-a lungul timpului au fost reclamate numeroase abateri ale conducerii Penitenciarului Poartă Albă, foarte multe în legătură cu modul în care coordonează siguranță misiunilor în interiorul și exteriorul penitenciarelor, acestea au fost ignorate. Cazul cel mai recent ignorat este cel al unui deținut favorizat care părăsea când vroia punctul de lucru fără să se știe ce face. Putea să facă orice, așa cum s-a dovedit că au încercat cei doi susamintiti.
Aproximativ 280 de posturi mai sunt necesare, conform estimărilor ANP, pentru a putea fi asigurate în condiții optime misiunile la Penitenciarul Poartă Albă. Altfel grozăvii că cea de ieri se pot întâmplă oriunde și oricând din lipsă personalului care să asigure toate activitățile în condiții de siguranță pentru personal și pentru persoanele deținute. Și acest aspect ar fi trebuit să fie o prioritate pentru conducerile Ministerului Justiției, Administrației Naționale a Penitenciarelor și a Penitenciarului Poartă Albă.
Cadrul normativ privind protecția personalului din penitenciare este o glumă sinistră. Iar mijloacele tehnice și procedurile prin care această se realizează la locul de muncă sunt, atunci când există măcar cu numele, depășite și nefuncționale. Lipsesc mijloace de protecție individuală, de alarmare sau de intervenție. Chiar și banalele sisteme de alarmare individuală se dovedesc imposibil de achiziționat, ANP returnând bani la buget", susțin sindicaliștii într-un comunicat.
Ei cer măsuri urgente de protecție a personalului, îmbunătățirea condițiilor de lucru, eliminarea deficitului de personal și demiterea conducerii Penitenciarului Poarta Alba.