UPDATE. Adrian Ionescu, şeful Poliţiei Locale Sector 4, va fi dus la audieri astăzi la sediul Poliţiei Capitalei, în dosarul incendiului de la Colectiv instrumentat de Parchetul instanţei supreme, în care au fost arestaţi pentru ucidere din culpă cei trei patroni ai clubului, conform unor surse judiciare. Şeful Poliţiei Locale Sector 4, Adrian Ionescu, are calitate de martor în dosar, conform unor surse judiciare. Poliţiştii au făcut percheziţii la sediul Poliţiei Locale Sector 4 şi ridică mai multe documente.
Petrică George Matei , angajat al ISU Bucurestu-Ilfov si Antonia Radu, inspector în cadrul ISU București, au fost aduşi astăzi cu mandat la DNA pentru a fi audiaţi în cazul incendiului din clubul Colectiv din clubul Colectiv, potrivit agerpres.ro. Reamintim că după tragedia din clubul Colectiv din 30 octombrie au fost arestate mai multe persoane, printre care şi primarul Piedone. Bilanţul morţilor a ajuns până în acest moment la 46.
Procurorii militari din DNA au deschis, vineri, un dosar în care sunt vizaţi angajaţi ai ISU Bucureşti - Ilfov, fiind făcute cercetări pentru fapte de abuz în serviciu, respectiv pentru neîndeplinirea atribuţiilor în cazul avizelor privind prevenirea şi stingerea incendiilor. De asemenea, de la ISU Bucureşti - Ilfov au fost ridicate documente privind controalele făcute pe domeniul prevenirii incendiilor, în baza cărora se va stabili dacă au fost respectate metodologia şi dispoziţiile legale de control.
Vom reveni cu amănunte.