Cea mai recentă apariție televizată a ministrului Muncii, tehnocrata Ana Costea, s-a constituit pentru unii dintre privitori într-un veritabil arc peste timp, în opinia multora declarația domniei-sale despre democrație putând fi formulată la fel de bine, în urmă cu mai bine de 70 de ani, de o altă Ană aflată la conducerea României, Ana Pauker, a cărei contribuție la instaurarea comunismului în tara noastra a fost resimțită de cei care nu au fost dispuși să reununțe prea ușor la convingerile lor politice, religioase sau sociale...
Mai precis, într-o emisiune difuzată la Digi24, fiind întrebată despre utilitatea introducerii în sistemul de protecție a copilului din România a unei instituții dure, asemănătoare Barnevernet, organizație norvegiană devenită cunoscută și antipatică românilor, după ce a plasat social copiii familiei Bodnariu, doamna ministru a ezitat îndelung, mimica sa facială lăsând să se înțeleagă că își alege cu grijă cuvintele.
Cu un zâmbet de conveniență, doamna Costea a declarat, strângând din dinți: "Democrația, cel puțin în concepția mea, nu înseamnă haos, nu înseamnă că fiecare face ce vrea, ci înseamnă până la urmă disciplină, rigoare și respectarea instituțiilor statului".
Considerentele pe care le poate invoca în apărarea sa, drept o neînțelegere, o formă prea puțin îngrijită de a exprima o idee, nu pot fi decât amănunte tehnocrate, derizorii.
Cineva ar trebui să se simtă samaritean și să îi explice doamnei Costea, dacă deja nu este prea târziu, și nu numai pentru ea, ci și pentru unii care se trezesc prin structurile de vârf ale țării, că definiția democrației este unică și unanim valabilă, în orice limbă a lumii: respectarea drepturilor și libertăților cetățeanului!
Orice divagație pe această temă e doar o încercare de a escamota sub un paravan ipocrit, devieri de la esența democratică...
Posted by Liviu Plesoianu on Monday, 28 March 2016
"Traducere în limba română a discursului tovarășei ana costea, ministrul muncii: "Democratia, tovarăși, nu este despre respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, ci despre respectarea institutiilor statului, tovarăși! Să ai cinci copii și să-i educi în spirit creștin, tovarăși, denotă o conduită dușmănoasă, tovarăși, îndreptată împotriva regimului nostru, care trebuie înăbușită din fașă, tovarăși, de aia să smulgi sugarul din brațele mamei e o măsură operativă necesară în scopul prevenirii unor acte indezirabile de natură a aduce atingere securității statului nou creat, neocomunist și anticreștin, tovarăși!", e unul din comentariile cele mai dure, primite pe Facebook de doamna ministru Costea, din partea Oliviei Steer.