Procurorul DNA a cerut, luni, la ultimul termen de judecată de la instanţa supremă, condamnarea fostului procuror-şef al DIICOT Alina Bica, a fostului şef al ANAF Şerban Pop şi a omului de afaceri Horia Simu la pedepse cu executare, în timp ce avocaţii au solicitat achitarea acestora, în dosarul de corupţie.
Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecă, luni, ultimul termen în dosarul în care Alina Bica şi Şerban Pop sunt acuzaţi de fapte de corupţie legate de soluţionarea favorabilă a unui dosar al omului de afaceri Horia Simu, judecat şi el pentru dare de mită.Procurorul Direcţiei Naţionale Anticorupţie le-a cerut judecătorilor să aibă în vedere în pronunţarea sentinţei că Alina Bica era magistrat când a comis fapta şi că nu era cazul să se compromită primind mită de la omul de afaceri Horia Simu. Magistratul a solicitat condamnarea Alinei Bica la o pedeapsă cu executare pentru luare de mită, aplicarea unei pedepse complementare pe o perioadă de cinci ani, confiscarea a 17.500 de euro şi menţinerea măsurilor asigurătorii, scrie News.ro.
Închisoare cu executare pentru Alina Bica
Procurorul a mai solicitat condamnarea la pedepse cu executare a fostului şef al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală Şerban Pop pentru fapta de complicitate la dare de mită, precum şi confiscarea a 150.000 de euro, şi a lui Horia Simu, pentru dare de mită.Avocaţii Alinei Bica au solicitat achitarea acesteia, arătând că fapta de care este acuzată nu poate fi probată.
După pledoariile finale ale avocaţilor şi după ultimele declaraţii ale inculpaţilor, instanţa va rămâne în pronunţare în acest dosar, urmând să anunţe când va da o soluţie. Sentinţa nu va fi definitivă şi va putea fi contestată la Completul de cinci judecători al instanţei supreme.
Dosarul se judecă de un an şi trei luni la instanţa supremă şi până luni a avut 25 de termene. Alina Bica este judecată alături de Horia Simu şi fostul şef al ANAF Şerban Pop. Ea are deja o condamnare în prima instanţă de 4 ani de închisoare într-un alt dosar, transmite România TV. În septembrie 2015, Alina Bica și fostul șef al ANAF Șerban Pop au fost trimiși în judecată de DNA, în dosarul privind mita pentru clasarea dosarului în care este implicat omul de afaceri Horia Simu.
De ce este acuzat Şerban Pop şi Horia Simu
Alina Bica este acuzată de luare de mită și participație improprie sub forma determinării cu intenție la săvârșirea fără vinovăție a infracțiunii de abuz în serviciu, iar Șerban Pop- de complicitate la dare de mită.
În dosar, a fost deferit justiției și omul de afaceri Horia Simu pentru dare de mită. Potrivit DNA, în anul 2014, Șerban Pop a primit de la Horia Simu suma totală de 230.000 euro (cash și sub forma a două contracte de consultanță judiciară), pentru a interveni la nivelul conducerii DIICOT în scopul soluționării favorabile a unui dosar penal care-l privea pe omul de afaceri. O parte din acești bani ar fi ajuns la Alina Bica, prin intermediul lui Ionuț Mihăilescu, care era la acea dată consilierul ei.
„La 8 noiembrie 2014, Alina Bica, în calitate de procuror șef al DIICOT, a primit, pentru sine, în mod indirect, printr-un intermediar (denunțător în cauză), suma de 17.500 euro din totalul sumei de 20.000 euro, pe care acesta din urmă, în calitate de interpus, a primit-o de la Șerban Pop. Suma de 20.000 euro a reprezentat o parte din totalul sumei de aproximativ 230.000 euro ce a fost dată de omul de afaceri în tranșe, pe parcursul a 8 luni, în cursul anului 2014, inculpatului Pop, pentru ca acesta să o remită în scopul menționat", susțin procurorii.
DNA precizează că, în schimbul banilor primiți, Alina Bica a determinat înlocuirea procurorului de caz și a efectuat presiuni asupra unui alt subordonat de-al său (care, potrivit probelor administrate în cauză, a acționat fără vinovăție), în scopul pronunțării unei soluții de clasare în dosarul în care se desfășurau acte de urmărire penală față de Simu, lucru care s-a și întâmplat ulterior.