A apucat să se bucure de câteva melodii, după care, a trăit, pe viu, dezlănţuirea infernului. Povestea lui Mihai Popescu, tânărul de 16 ani, aflat într-un scaun cu rotile- o boală descoperită în pruncie i-a răpit şansa de a merge vreodată- îţi face, pe româneşte, pielea găină. În fumul gros, mocnit şi înecăcios, într-o încăpere ce ducea către o singură uşă, devenită parcă şi mai mică sub teroarea ţipetelor şi a disperării celor prinşi în încăpere, Dumnezeu nu l-a uitat pe Mihai. Este o poveste despre destin, prietenie şi solidaritate. Este despre viaţă văzută ca cel mai de preţ dar. Chiar şi dintr-un scaun cu rotile. Povestea lui Mihai continuă...
La un an de la tragedie, l-am căutat pe Mihai şi am stat de vorbă cu el. „Nu am simţit nicio clipă că voi muri acolo“, susţine hotărât, ca întotdeuna, adolescentul care a câştigat lupta cu moartea. E doar un copil, dar are forţa, optimismul, caracterul şi înţelepciunea unui om încercat de destin. Are picioarele ţintuite într-un scaun cu rotile şi mâinile încă arse de flăcările din Colectiv.Şi, totuşi vorbeşte cu atâta drag despre viaţă, încât îţi dai seama că un om asemenea lui are darul, prin simpla lui prezenţă, să facă lumea mai frumoasă. Chiar şi după ce treci printr-un infern precum cel din Clubul Colectiv.
Deşi Mihai susţine că tragedia nu i-a lăsat sechele sufleteşti, rănile lui nu s-au vindecat. Nu îţi poate folosi degetele şi urmează să treacă prin alte operaţii. Părinţii lui care şi-au devotat întreaga viaţa, îngrijindu-l, au făcut şi fac în continuare tot ce le stă în putinţă pentru ca unicul lor fiu să fie bine. Nu e uşor. Înainte, Mihai era un copil normal care acceptase viaţa aşa cum era ea, cu bune şi cu rele. După ceea ce a păţit în clubul groazei, starea lui de sănătate s-a deteriorat.
„Mă simt un om norocos. Cred în Dumnezeu“
„Nu m-a afectat psihic, totul e ca înainte. Însă, nu prea mai pot să-mi folosesc mâinile. Îmi amintesc şi acum totul. Am ajuns acolo cu o oră înainte, a inceput concertul, l-am ascultat şi la artificiile de final o scânteie a sărit pe un stalp de susţinere. Era primul concert din viaţa mea. S-a panicat toată lumea, prietenii mei, Pavlos şi Laurenţiu au apucat, unul de o parte, iar celălalt de altă parte de scaun şi m-au tras spre ieşire. Am căzut toţi pe spate. Scaunul meu s-a răsturnat şi eu am alunecat din el. Prietenii mei m-au ajutat şi m-au scos împreuna afară“, povesteşte Mihai clipele de teroare prin care a trecut pe 30 octombrie 2015.
„Mă consider un om norocos“, îmi spune, cu aceeaşi voce hotărâtă Mihai. „Cred în Dumnezeu şi am simţit, în momentul acela, că nu o să mor. Că Dumnezeu mă va salva“. Şi, într-adevăr, Dumnezeu a avut alte planuri cu Mihai şi cu prietenii lui. Au scăpat toţi trei. Pavlos a fost cel mai afectat dintre toţi, fiind şi acum la recuperare în Belgia. Mihai păstrează legătura cu el, iar prietenia lor a devenit şi mai puternică. Se ştiu de când aveau cinci ani, fiind vecini şi prieteni. Mihai este elev în clasa a IX la Liceu „Dante Aligheri“, iar visul lui cel mai de preţ este acela de a ajunge un IT-ist de renume. Îi place la nebunie informatica, nu şi matematica, după cum îmi mărturiseşte. Este însă optimist şi cu chef de viaţă. Este o lecţie viaţă în adevăratul sens al cuvântului. Este o poveste care merită spusă în fiecare zi, nu doar la un an de la tragedie.
Pavlos, o lecţie de viaţă despre iubire, respect şi prietenie
Pavlos Gabriel Popovici, tânărul de 16 ani nu a uitat de prietenul său, aflat în scaunul cu rotile. În nebunia şi disperarea din clubul groazei“ a rămas neclintit pentru a-şi salva prietenul. A fost însă grav rănit şi a astat două luni de zile la terapie intensivă. Acum, se află în continuare la un spital din Belgia, la recuperare. A vrut să-i facă prietenului său Mihai, ţintuit în scaunul cu rotile, un cadou de ziua lui. Aşa că, Pavlos, în vârstă de 16 ani, l-a dus pe Mihai la concertul din 30 octombrie 2015 de la Clubul Colectiv. Pavlos a dorit să-i facă o bucurie, fără să ştie că cea mai fericită seară avea să se transforme în cea mai neagră noapte. Mihai a stat chiar lângă scenă, pentru a vedea de aproape spectacolul şi nu ar fi avut nicio şansă să scape cu viaţă dacă nu ar fi fost prietenul său. Cu ultimele forţe, în toată nebunia şi disperarea de a ieşi din Clubul Colectiv, Pavlos şi-a luat prietenul în cârcă şi l-a cărat afară, însă a fost el rănit grav, cu arsuri pe 60% din suprafaţa corpului, cu o intoxicaţie puternică şi căile respiratorii arse. După mai bine de trei luni, Pavlos, transportat la un spital din Belgia, a ieşit de la terapie intensivă.
CITIŢI ŞI: #colectiv. Tragedia de la Colectiv, un an după. România continuă să plângă, nimic nu s-a schimbat
În decembrie 2015, sora acestuia, Andreea, a postat pe facebook un mesaj impresionant pentru fratele ei care se afla şi atunci pe un pat de spital şi lupta „cu o furie şi cu dragoste de viaţă“ să trăiască.
„Luptă, iubire, luptă ! Te iubesc mult !
"Pavlos luptă cu o furie şi cu o dragoste de viaţă care fac să se spulbere pereţii secţiei de terapie intensivă de la spitalul militar Reine Astrid, din Bruxelles, să cadă ziduri, să ştii că eşti martor la un miracol, să crezi în ei, în familiile lor, care le transmit, secundă cu secundă, atâta forţă încât se poate întoarce lumea cu susul în jos şi se poate reaşeza într-un fel care să îţi aducă un zâmbet pe buze. " ( Prea frumos spus... Am gasit undeva citatul asta despre el și încă cineva, citat ce-l defineste atât de bine)“, a scris Andreea, sora lui Pavlov pe Facebook.
