Potrivit unui comunicat al UMF Carol Davila, pentru cele 510 locuri la Facultatea de Medicină s-au înscris 1.942 de candidați, pentru Facultatea de Medicină Dentară, 583 de candidați/130 de locuri, pentru Facultatea de Farmacie, 259 de candidați/140 de locuri, iar pentru FMAM, 384 de candidați/170 de locuri. Pentru concurenții ale căror medii de admitere, nu vor permite accederea la studiile universitare de licență pe locurile finanțate de la bugetul de stat, sunt puse la dispoziție alte 470 de locuri cu taxă.
'Și anul acesta, în ceea ce privește admiterea la Universitatea de Medicină și Farmacie 'Carol Davila' din București se păstrează interesul crescut înregistrat în anii anteriori, fapt ce demonstrează încă o dată că școala de medicină românească rămâne în registrul competiției și al valorilor academice, atât prin dorința tinerilor candidați de a accede în universul cercetării științifice medicale, cât și prin reputația pe care, de-a lungul istoriei sale, această Universitate și-a creat-o și poziționându-se pe harta Universităților de profil ale lumii', a declarat acad. I.Sinescu, rector al UMF 'Carol Davila' București.